Personalitate proeminentă a culturii maghiare, considerat unul dintre cei mai mari poeţi din ţara vecină, Ady Endre s-a născut în anul 1877, în localitatea denumită odinioară Micenţiu şi care azi poartă numele de Ady Endre.
Acesta a cunoscut o tumultuoasă poveste de dragoste cu Diosy- Adél Brull, care timp de nouă ani i-a fost amantă, relaţie care aproape era să-i fie fatală.
Contactul cu capitala ungară, acest important centru cultural şi politic al imperiului dualist, va lărgi orizontul tânărului poet. Lumea trepidantă, nu lipsită de contradicţii şi diverse tentaţii, îl vor atrage ca un magnet, în pofida eforturilor lui de a rezista acestor distructive atracţii. După cum se ştie, Ady Endre avea un fizic armonios, bine clădit şi un aspect frumos, ceea ce îi va crea încă de la început numeroase probleme în cercurile boemei şi protipendadei vremii. Ady Endre, după cum o arată şi creaţia sa, n-a rămas indiferent şi insensibil nici faţă de nurii unora dintre frumoasele vremii. După cum se ştie, vreme de nouă ani, amanta poetului a fost Diosy- Adél Brull.
Nepoată a unui bogat om de afaceri evreu şi soţie a unui destul de cunoscut negustor din Balcani, Adél l-a cucerit pe sensibilul poet în anul 1903 într-un fel de joacă. Ea nu a avut intenţii serioase de la început, întrucât, în realitate, a urmărit doar să-l facă gelos pe un alt curtezan al ei. Dar sensibilul poet a căzut cu uşurinţă în mrejele ei, i-a dedicat mai multe poezii, nemurind-o în numele anagramat de Léda.
Complet nerecunoscătoare, în 1912 Adél l-a părăsit pe poet pentru un alt bărbat, ducându-l, potrivit propriilor sale declaraţii, în pragul nebuniei. Sentimentele de profundă iubire faţă de Adél l-au determinat pe tânărul poet ca, după finalizarea studiilor sale, dar mai ales după eşecurile dureroase avute cu diverse publicaţii budapestane, să se stabilească la Oradea, intrând în lumea gazetăriei şi colaborând la ziarul Vilá , care-şi avea redacţia în acest oraş de pe Crişul Repede.
În afara clipelor trăite în compania amantei sale, Ady Endre a beneficiat şi de sprijinul material al acesteia. Este cunoscut faptul că poetul a trăit o vreme la Paris inclusiv cu sprijinul material al lui Adél, având în vedere starea materială mai mult decât prosperă a familiei acesteia.Tot în aceeaşi perioadă, Adél locuieşte şi ea la Paris, unde se consumă o bună parte a idilei lor. Viaţa de autentic boem pe care o trăieşte, respectiv frecventarea aproape permanentă a bordelurilor, restaurantelor şi barurilor pariziene, precum şi consumul însemnat de alcool dar şi al unor droguri vor afecta substanţial sănătatea poetului.
Însă întâlnirea lui cu mediile literare franceze şi cunoaşterea din sursă directă a noilor curente în poezia franceză şi europeană vor influenţa decisiv viitoarea sa evoluţie estetico-literară şi prin el vor asigura accesul poeziei maghiare spre marile curente literare şi estetice ale începutului de secol XX.
Casa Memorială Ady Endre
Casa natală a poetului Ady Endre este amplasată la 5 km de comuna Căuaş, judeţul Satu Mare, în localitatea Ady Endre (Mecenţiu). Complexul muzeal este compus din două case dispuse în dreapta şi stânga monumentului poetului: casa veche, în care s-a născut poetul, şi casa nouă folosită de familie din perioada interbelică. În anul 1957, datorită intervenţiei pictorului Aurel Popp, în urma unei restaurări, casa natală a poetului a fost transformată în muzeu.
Cândva ambele clădiri au fost în proprietatea familiei Ady. Casa natală a lui Ady Endre este clădirea mai mică, acoperită cu trestie, formată din trei încăperi. Faţada spre stradă a clădirii este ornamentată cu un basorelief din piatră, care îl reprezintă pe poet, iar în dreptul întrării o placă comemorativă ne avertizează de caracterul special al locului.
Anul construirii clădirii nu îl cunoaştem cu exactitate, se pare că a fost construită cu aproximaţie în a doua jumătate a secolului al XIX.-lea. Este cert însă că a fost moştenită de Pásztor Mária, mama lui Ady Endre şi că prin ea a ajuns în posesia familiei Ady. Tata poetului, Ady Lőrinc, a adăugat o încăpere la clădire, care astfel a obţinut forma ei actuală. În interiorul clădirii avem posibilitatea de a admira nişte obiecte care pe vremuri au făcut parte din averea familiei şi care ne atrag atenţia şi ca obiecte etnografice.
Pe lângă aceste obiecte ne putem îmbogăţi cunoştinţele şi prin documentele de epocă respectiv prin fotografiile expuse care se leagă de viaţa personală a lui Ady.Tot aici sunt păstrate scrisorile adresate unui bun prieten de-al său, poetul şi omul politic Octavian Goga.
În curtea care se extinde între cele două clădiri avem posibilitatea de a vedea fântâna cu cumpănă a familiei dar şi bustul din bronz al poetului. În 1953 casa natală a fost incendiată, iar prin restaurare s-a reuşit să se obţină forma ei originală, însă în momentul restaurării încă nu a fost transformată în muzeu memorial. În zilele noastre muzeul memorial se află sub tutela Muzeului Judeţean Satu Mare.
Nicolae Ghişan