Muzele inspiratoare ale poetului cunoscut şi ca “Eminescu al maghiarilor”



Ady 1

Poetul a fost născut lângă Tăşnad, judeţul Satu Mare, într-un sătuc ce azi îi poartă numele. După cum o arată şi creaţia sa, n-a rămas indiferent şi insensibil nici faţă de nurii unora dintre frumoasele vremii. După cum se ştie, vreme de nouă ani, amanta poetului a fost Diosy Adél Bruul.

Nepoată a unui bogat om de afaceri evreu şi soţie a unui destul de cunoscut negustor din Balcani, Adél l-a cucerit pe sensibilul poet în anul 1903 într-un fel de joacă. Ea nu a avut intenţii serioase de la început, întrucât, în realitate, a urmărit doar să-l facă gelos pe un alt curtezan al ei. Dar sensibilul poet a căzut cu uşurinţă în mrejele ei, i-a dedicat mai multe poezii, nemurind-o în numele anagramat de Léda.

Complet nerecunoscătoare, în 1912 Adél l-a părăsit pe poet pentru un alt bărbat, ducându-l, potrivit propriilor sale declaraţii, în pragul nebuniei. În afara clipelor trăite în compania amantei sale, Ady Endre a beneficiat şi de sprijinul material al acesteia. Este cunoscut faptul că poetul a trăit o vreme la Paris, inclusiv cu sprijinul material al lui Adél având în vedere starea materială mai mult decât prosperă a acesteia.

ady 2

Datorita femeii, poetul a reuşit să transforme poezia maghiară a începutului secolului XX, din poezia banală, comună, fără strălucire, anostă şi neimportantă a unei anonime provincii a imperiului dualist într-o poezie competitivă, vie, cu o mai largă deschidere faţă de noile teme şi curente estetice, prin nimic inferioară în raport cu cea a marilor centre de putere literară din epocă.

Berta, adolescenta cultă, dar puţin exaltată
Ady Endre a redescoperit-o, la Ciucea, pe Berta, care îi era rudă îndepărtată şi care la doar 16 ani i-a scris o scrisoare prin care îl invita să îi viziteze familia.

Dragă Ady Endre,
Aici în Elveţia, într-un pension de domnişoare, am primit poza dumitale. Iartă-mă, dar este îngrozitor să mă gândesc că unul dintre cei mai geniali poeţi maghiari e aşa de bolnav, aşa de tânăr şi aşa fără de speranţă. Nu ştiu dacă e bună cu tine a dumitale Léda, dar te rog să te îngrijeşti. Am doar 16 ani şi te rog să treci cu vederea versurile pe care le-am scris în taină, şi să nu fi prea aspru în critică, deoarece aici nu sunt luate în considerare versurile unei femei. Sunt pregătită să înfrunt lenea artiştilor maghiari, şi din această cauză nu aştept răspuns.
Boncza Berta (1911)

Ady Endre Székely Aladár felv. 1915 k.

În ciuda protestului tatălui autoritar, la 27 martie 1915 Ady se căsătoreşte cu această fată cultă, dar puţin exaltată. Dar, bucuria frumoasei Berta nu durează foarte mult, poetul îmbolnăvindu-se. La ultimile zile din viaţa lui Ady Endre se referă exponatele din muzeu dedicate soţiei sale precum: imaginea de epocă a castelului de la Ciucea, fotografia reprezentândul pe Ady cu soţia sa, ultimul portret în viaţă al poetului realizat de prietenul său Emil Isac în octombrie 1918 şi reproducerea sub forma de manuscris a poeziei antirăzboinică „Ember és Sátán” (Om şi Satan). După moartea poetului, tânăra văduvă de 25 de ani, a rămas la Budapesta şi s-a recăsătorit cu pictorul Márffy Ödön.

Berta a ales să nu mai revină pe acel tărâm mirific al copilăriei sale şi care îi aducea mereu aminte de drama marii sale iubiri nefericite. În anul 1920 domeniul a fost vândut contra sumei de 280.000 de coroane poetului Ocatvian Goga, care argumenta această opţiune printr-o atitudine de superioară recunoştinţă morală: „O văduvă nu se refuză, şi când acea văduvă este văduva lui Ady Endre, cumpăr proprietatea chiar dacă ar fi s-o dăruiesc cuiva!“. Nici una dintre cele două femei din viaţa marelui poet nu i-au dăruit copii. Cauza, nu o ştie nimeni.

Nicolae Ghișan

Ady 4





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts