More


    Bogdan Bratiș, al doilea single în Marea Britanie

    =

    Bogdan Bratis

    Noul single internațional al sătmăreanului Bogdan Bratiș, “Drunk Too”, este un cântec plin de energie, cu un aer fresh și o producție inedită. “Piesa descrie o noapte nebună pe o plajă în timpul unei petreceri. Am vrut să transmit prin această piesă, o stare energică, un ritm care să pună lumea in mișcare. Cred că oricine, măcar odată în viață, a simțit sentimentul euforic al unei nopți mai… “îngândurate”, de aici si titlul „Drunk Too” (râde). Titlul inițial era „Too Drunk”, dar i-am dat o notă de originalitate prin inversarea celor doua cuvinte, rezultatul fiind un titlul „fără sens” deoarece atunci când te afli in acea stare, nimic din ce spui nu pare a avea o logică.”

    Un proces creativ elaborat
    Artistul, a declarat pentru GNV, că în spatele rezultatului final pe care îl reprezintă o melodie originală, stă un întreg proces creativ interesant și elaborat. “Ideea piesei a venit in timpul unei sesiuni de studio. O piesă poate fi scrisă în nenumărate feluri. Eu personal nu îmi impun reguli stricte, îmi place să experimentez cu diferite sunete. “Atelierul meu de lucru” sunt studiourile din incinta universității , avem la dispoziție echipament profesional, dar cea mai valoroasă piesă este laptopul meu de care nu m-aș putea despărți, așa că în acest fel pot să lucrez oriunde m-aș afla, într-o cafenea, pe avion, în aer liber. Îmi place sa compun în locuri ciudate, mă inspiră!”.

    Planuri de viitor
    “Mi-aș dori din suflet să ajung pe radio. Ca orice artist, îmi doresc să trăiesc din muzica pe care o creez. Peste 5 ani, mă văd făcând turnee, participând la festivaluri importante și colaborând cu artiști de renume din industria muzicală. Știu, știu îmi doresc cam multe nu-i așa? Mă simt un om norocos, știu ce vreau de la viață și fac tot ce-mi stă in putere sa obțin ce-mi doresc. Să fiu sincer, orice colaborare cu o casă de discuri importantă ar însemna un mare pas înainte. Este bine să activezi „Indie” (Independent), dar într-un final managementul, impresariatul și expunerea pe care o casă de discuri ți-o oferă își spune cuvântul.” – a declarat Bogdan Bratiș.

    Bogdan Bratis 2

    Cât despre modalitatea în care și-a ales numele internațional, artistul a împărtășit că “Numele trebuie sa aibă o semnificație. Din moment ce numele meu „Bratiș” este numele meu de familie, nu mi-a fost greu deloc să-l gasesc. A trebuit sa schimb ultima literă din numele meu, deoarece cei mai mulți oameni de afară nu știu pronunția literei „ș”, așa că în final am rămas simplu „Bratis”. Toată lumea in UK mă strigă după acest nume. Îl voi face mândru pe tatăl meu!”

    Bogdan Bratiș este o mândrie pentru județul Satu Mare, un nume care va fi mai mult ca sigur, datorită perseverenței artistului, în conștiința unui public internațional numeros în viitor.

    Rareș Jucan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img