Deputatul Ioana Bran salută investiția privind al treilea pod în Satu Mare

Deputatul Ioana Bran salută investiția privind al treilea pod în Satu Mare

După cum deja cetățenii au fost informați, Satu Mare primește finanțare pentru al treilea pod peste Someș, ordinul fiind semnat pe data de 30 iunie de către ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh.

Deputatul PSD Ioana Bran sprijină inițiativa Investiția va fi foarte importantă pentru cetățenii din municipiul Satu Mare, unul dintre propusele rezultate fiind fluidizarea traficului în oraș mai ales la orele de vârf. Podul urmează să fie construit între strada Ștrandului și Micro 17. Pentru investiție va fi alocată suma de 81 de milioane de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Satu Mare primește finanțare pentru al treilea pod peste Someș. Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a semnat vineri, 30 iunie, ordinul de ministru pentru realizarea obiectivului de investiție „Pod peste râul Someș-amplasament strada Ștrandului. Guvernul PSD este în continuare alături de sătmăreni, acesta fiind un proiect mult așteptat de către cetățenii municipiului Satu Mare”, spune secretarul Camerei Deputaților, parlamentarul sătmărean Ioana Bran.

Ministrul Sevil Shhaideh, despre proiect Prezentă la Satu Mare în data de 10 martie 2017, Sevil Shhaideh a declarat că sprijină acest proiect, atât de dorit de către sătmăreni.

„Acest pod este în dorința și memoria cetățenilor municipiului Satu Mare, cel puțin de când sunt eu în Guvern. A fost o dorință permanentă. Azi am avut o discuție cu toți primarii județului, deci nu a fost o discuție politică, pentru ca toată lumea să își pregătească documentațiile. Deci, proiecte nu se dau pe alianțe. Finanțările se dau pe proiecte și pe documentații tehnico-economice pregătite. Eu sper că acest proiect este pregătit, are toate avizele, astfel ca el să poată fi contractat. Deci noi mai avem o săptămână până pe 17 martie, în care așteptăm toate autoritățile locale, nu numai pe cele din județul Satu Mare să-și depună solicitările către Ministerul Dezvoltării, după care urmează perioada de analiză și de prioritizare a acestor investiții”, a declarat atunci Sevil Shhaideh.

Rareș Jucan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand