Polițiștii locali prinși dormind în timpul serviciului au fost sancționați

politisti dormind

Fostul director al Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup, actualmente director executiv, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că cei doi au fost sancționați potrivit legii. ”Au primit sancțiunile prevăzute de Legea 188/99, și fiți siguri că nu este vorba despre mustrare sau reducerea salariului. Cei doi au fost retrogradați pe șase, respectiv 4 luni pe o funcție inferioară”, a precizat Ioan Precup.

Prezent la conferința de presă respectivă, primarul Kereskenyi Gabor a arătat că-și dorește o critică, dar să fie constructivă. ”Au fost unele aspecte în legătură cu activitatea Poliției Locale care au fost semnalate de dumneavoastră (mass-media locală). Niciodată nu ne-am sustras de la o critică constructivă. Ne acceptăm criticile, dar să fie constructive”, a mai spus primarul, care a mai cerut presei să ”nu mai dea” în Poliția Locală.

Reamintim faptul că un sătmărean a surprins, în noaptea de 3 spre 4 iunie, un echipaj al Poliţiei Locale care dormea în maşina de serviciu. Poliţiştii au tras maşina, o Dacia Locan inscripţionată cu însemnele Poliţiei Locale, având numărul de înmatriculare SM 10 PCM, pe o străduţă, din apropierea B-dului Lucian Blaga, s-au ascuns după nişte boscheţi, şi-au lăsat scaunele pe spate şi au dormit duşi. Asta s-a întâmplat în timp ce trebuiau să patruleze, să ne păzească de hoţi.

Un sătmărean care a fost să-şi alimenteze autoturismul la staţia din apropiere a observat inscripţiile reflectorizante de pe maşină şi s-a dus să vadă ce se întâmplă. Iniţial, sătmăreanul curios, cu spirit civic, a crezut că poliţiştii au păţit ceva, îi poate ajuta cu ceva, s-a apropiat de maşină şi… surpriză! A văzut că “oamenii legii” erau întinşi şi dormeau bine – mersi în timpul serviciului. Oficial ei erau în misiune de patrulare. Sătmăreanul a făcut câteva fotografii, fără să fie însă deranjat de poliţiştii locali, care dormeau duşi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...