Primăria îi somează pe proprietarii de terenuri. Care e motivul

Bursa - Primaria

Primăria municipiului Satu Mare a transmis somații proprietarilor care nu își respectă obligațiile privind salubrizarea terenurilor și cele privind combaterea Ambroziei. Prin intermediul Poliției Locale au fost trimise 16 somații care au vizat o suprafață de aproximativ de 26 hectare.

Infestate cu Iarba Părloagelor

Primăria municipiului Satu Mare, în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu și Poliția Locală desfășoară în această perioadă o acțiune generală de salubrizare a terenurilor neîntreținute și de combatere a Ambroziei de pe raza municipiului Satu Mare. În cadrul acțiunii au fost identificate până în prezent mai multe terenuri private care sunt infestate cu Ambrozia ( Iarba Pârloagelor). Astfel, au fost transmise până în prezent proprietarilor, persoane fizice și juridice, 16 somații care au vizat o suprafață de aproximativ de 26 hectare.

Proprietarilor li s-a adus la cunoștiință faptul că au , conform legii în vigoare, obligaţia să desfăşoare lucrări de combatere şi distrugere a ambroziei, pentru evitarea răspândirii ei. În acest sens, aceștia au fost înștiințați prin intermediul somațiilor că au la dispoziție 15 zile pentru a desfășura lucrări de salubrizare, inclusiv de combatere a Ambroziei de pe terenul pe care îl au în proprietate. Dintre cei 16 proprietari somați, 8 dintre ei au luat până în prezent măsuri pentru combaterea vegetației.

Amenzi drastice

Cei care nu se vor conforma legi în vigoare vor fi fost sancționați de Poliția Locală, conform HCL 33/2011 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare. Amenda pentru nerespectarea acestei obligații de salubrizarea și întreținere a terenurilor este cuprinsă între 1.000- 2.500 de lei.

”Pe această cale, rugăm cetățenii municipiului Satu Mare să înțeleagă importanța combaterii ambroziei și să ia măsuri pentru eliminarea acestei plante considerate extrem de periculoase pentru sănătatea publică. De asemenea, facem un apel către cei care cunosc existența unor terenuri private infestate cu amborzia de pe raza municipiului Satu Mare să transmită la adresa primaria@satu-mare.ro sau în scris la Biroul de Relații cu Publicul ( camera 11, parterul Primăriei municipiului Satu Mare) sesizări prin care să specifice amplasamentul terenului și eventual numele proprietarului care nu respectă legea privind combaterea abroziei”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Satu Mare.

Acțiunea va continua și în perioadă următoare având în vedere că, în perioada august – septembrie planta înfloreşte având un puternic efect alergen asupra populaţiei sensibile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Afacerea Masca!

Nu degeaba se zice că pe vreme de război și pandemie se fac cele mai babane afaceri. Bine, nu le face omul de rând,...

Resetarea presei, extremă urgență

Din clipa în care încrederea publicului în presă intră în declin, nu mai există, practic, șansa unui guvern de a se sprijini pe un...

Dezvoltarea orașului Livada și bunăstarea locuitorilor, obiectivul principal al conducerii orașului

Primele luni ale lui 2020 găsește primăria din Livada cu o activitate prolifică pe mai multe paliere, investițiile fiind complexe și menite să dezvolte...

Adrian Ștef: ”Voi cere ca subprefecții ALDE să-și prezinte demisia!”

Invitat joi seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV, fostul președinte al Consiliului județean Satu Mare, Adrian Ștef a declarat...

Câinele Athos, spaima contrabandiștilor. O nouă captură

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice desfăşurate în zona de competenţă, 1.000 pachete...