Sătmărenii nu mai sunt obligați să plătească taxa de mediu după deșeuri

huzau

Consilierul local ALDE Mihai Huzău şi sătmăreanul Augustin Szolomajer şi-au prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, concluziile trase în scandalul izbucnit de pe urma taxei speciale de mediu impusă sătmărenilor. Redăm punctul de vedere al consilierului local ALDE Mihai Huzău:

După cum știți, am susținut în permanență atât în Consiliul Local cât și public, că ideea de a încărca sătmărenii cu această taxă specială de mediu este o greșeală foarte gravă. Atât domnul primar cât și consilierii din UDMR și PNL au spus că interpretarea mea nu este bună, astfel, în urma deciziei Consiliului Local s-a votat impunerea acestei taxe asupra tuturor cetățenilor din Satu Mare. Am fost singurul consilier local care a votat împotriva aplicării acestei taxe sătmărenilor și nu m-am oprit aici. Lunile trecute am trimis o adresă către Ministerul Mediului, căruia i-am cerut clarificări cu privire la obligativitatea transferului acestei taxe către cetățeni. Iată că a ajuns în final și răspunsul Administrației Fondului Pentru Mediu care ne spune foarte clar cine trebuie să plătească această taxă. Acest răspuns primit de la Minister ne confirmă faptul că opinia mea este una corectă, că această taxă nu trebuie suportată de către cetățeni, ba mai mult, ne arată foarte clar că aceasta trebuie plătită de către proprietarii sau administratorii de depozite de deșeuri, în cazul nostru, Depozitul Ecologic Doba.

Cum va recupera Depozitul Ecologic această taxă de la Operatorul de Salubrizare care de altfel este principalul responsabil de colectarea sau mai degrabă de ne-colectarea selectivă a deșeurilor nu este treaba mea, a Consiliului Local și în niciun caz a sătmărenilor – este un lucru care ține strict de relația de business a celor două societăți. Rolul meu este acela de a reprezenta interesele cetățenilor și de a găsi soluții pentru problemele cu care se confruntă aceștia. Doresc să le reamintesc acest lucru și celorlalți colegi din Consiliul Local Satu Mare. Țin să îl felicit pe domnul Szolomajer pentru spiritul civic de care a dat dovadă, pentru implicarea și activitatea pe care a avut-o în Consiliul Local pe parcursul ultimilor ani, reușind să fie un model pentru noi toți. De asemenea, am înțeles că domnul primar dorește să atace decizia Tribunalului Satu Mare. De ce se încearcă în continuare încărcarea cetățenilor cu această taxă când avem toate argumentele să nu o facem, nu pot să înțeleg, dar pot să vă spun un singur lucru: noi, consilierii ALDE, vom face tot ce ne stă în putere pentru ca această taxă să nu fie pusă în continuare în cârca sătmărenilor! Știm de asemenea că săptămâna trecută România a obținut o derogare prin care această taxă de mediu să fie operațională abia din 1 ianuarie 2019 deoarece încă nu suntem pregătiți pentru a o implementa. Cu toate acestea, mai rămâne un singur aspect important de rezolvat, respectiv cum își vor recupera sătmărenii banii plătiți incorect până acum pentru această taxă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Satu Mare mai are doar un singur INFECTAT cu Coronavirus

Încă o vindecare anunțată. În momentul de față în Satu Mare a mai rămas un singur caz activ de Coronavirus. Potrivit datelor oferite de Instituția...

Dilema Burdea

Cu toate că autoritățile sătmărene au reamenajat sensul giratoriu de la Burdea, cu delimitări ale benzilor de circulație, sunt unii șoferi care nici așa...

Viaţa artistică la Satu Mare după cel de al doilea război mondial

Viaţa în general, viaţa culturală, artistică după al doilea război mondial era săracă, tristă, pesimistă. Satu Mare după bombardările din septembrie 1944 arată jalnic,...

Infractor periculos, prins și încarcerat

La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au pus...

Hoațe din magazine, reținute de polițiști

La data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi...