FOTO/VIDEO. Podul Decebal, decizie de ultimă oră. Lucrările, suspendate

Foto Decebal

Primăria municipiului Satu Mare a transmis vineri, 4 august, firmei care execută lucrările de fluidizare a traficului pe sensul de urcare a Podului Decebal, (zona interesecției Burdea) o notificare prin care solicită retragerea balizelor și a altor instalații de semnalizare din zona unde se execută lucrările.

Astăzi, primarul Kereskényi Gábor alături de viceprimarul Adrian Albu au făcut o vizită de lucru pe Podul Decebal pentru a discuta cu executantul despre măsurile care se pot lua pentru a diminua disconfortul creat.

 “Vreau să vă spun că este un contract moștenit din 2015 și nu știu de ce nu s-a dat ordinul de începere al lucărilor în primăvara anului 2016. Din păcate este foarte dificilă comunicarea cu firma din Zalău care a câștigat licitația pentru această lucrare, care de altfel are și probleme în interiorul societății, drept dovadă faptul că directorul tehnic al societății și-a dat demisia. Noi suntem în permanentă legătură cu ei și insistem să se apuce de lucrările pentru care au fost contractați. Pe de altă parte, consider că în momentul de față există o armată de politruci care se dau mari specialiști în toate domeniile, însă cred că nu este cazul. Noi v-am informat tot timpul cu privire la toate dificultățile pe care le întâmpinăm pentru a finaliza acest obiectiv de investiție și vă asigur că, în măsura în care depinde de noi luăm toate deciziile pentru reducerea disconfortului creat”, a declarat edilul municipiului Satu Mare.

Măsura a fost luată ca urmare a înregistrării temperaturilor ridicate la acest sfârșit de săptămână în municipiul Satu Mare. Astfel, până luni, 7 august, participanții la trafic vor avea la dispoziție patru benzi de circulație, însă de luni, lucrările se vor relua ținând cont de restricțiile de circulație anunțate inițial.

“Cu toate că s-au îndepărtat balizele, luni reluăm lucrările pentru că nu mai dorim să amânăm. Dorim să se finalizeze rampele până la începutul anului școlar și având în vedere că este o lucrare dificilă, fiecare zi contează. Știm că se crează disconfort și le cere scuze cetățenilor , dar cred că ne dorim toți finalizarea acestei investiții și implicit remedierea problemelor identificate pe Podul Decebal. Este imperios necesar să finalizăm la termen această lucrare“, a mai spus Kereskényi Gábor.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ATENȚIE! Sălile de PĂCĂNELOR vor fi DESCHISE. Dar vor avea REGULI NOI

Coronavirusul schimbă regulile și în cazinouri și în casele de pariuri sportive. Consilierul guvernamental în domeniu estimează redeschiderea industriei jocurilor de noroc pe 15...

PRECIZĂRI. Ce se întâmplă după 1 IUNIE? Vom mai avea sau nu NEVOIE de DECLARAȚIE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care...

Căutat de autoritățile italiene, reținut la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de...

Autoturism furat din Belgia, descoperit la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat un autoturism căutat de autoritățile belgiene. Ieri...

FOTO INCREDIBIL. NESIMȚIREA ANULUI. Cum poți parca în acest hal?

Am văzut de-a lungul timpului extrem de multe parcări nesimțite, dar ceea ce se vede în această imagine parcă le întrece pe toate. Această...