More


    FOTO. Spirite încinse la Satu Mare. Despăgubiții de la Centura Sătmarului, nemulțumiți

    =

    centura3

    Sătmărenii care urmează să fie expropriați din cauza Centruii Sătmarului se arată foarte nemulțumiți atât de sumele primite ca despăgubiri, cât și de modul în care se desfășoară acțiuni. Circa o sută dintre aceștia au participat ieri la o dezbatere având ca subiect ”derularea procedurii de expropriere pentru obiectivul de investiții și interes național Varianta de ocolire Satu Mare”.

    Dezbaterea a avut loc în Sala Mare de ședințe a Palatului Administrativ la care au fost prezenți reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe de o parte, precum și subprefectul Altfatter Tamas, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, sau parlamentarii sătmăreni, Turos lorand și Magyar Lorand.

    centura1

    După cuvântul de introducere al subprefectului, directorul CNAIR, Raluca Simon a încercat să prezinte câteva aspecte în ceea ce privește derularea exproprierilor și acordarea despăgubirilor celor cu terenuri pe Șoseaua de Ocolire Satu Mare.

    ”Am veni să vă lămurim, pentru că am înțeles că există unele nemulțumiri. Vrem să vă explicăm perioadele și procedurile de expropriere. În prezent, Comania derulează o procedură de atribuire pentru întocmirea documentației de cadastrare, dezmembrare și o evaluare, a doua, a suprafețelor care vor fi expropriate. Estimăm că în luna noiembrie se va semna acest contract, se vor demara activitățile pentru documentare. Pentru cei cu case, până în luna martie, în niciun caz nu există temeră că veți fi evacuați sau demolați. Ulterior documentației veți fi chemați la o comisie care va avea loc la sediul primăriei, probabil, și veți semna niște procese verbale, dacă veți fi sau nu de acord cu cuantumul despăgubirii. Pentru cei cu diferențe, suma se va suplimenta conform teritoriului”, a spus reprezentantul CNAIR.

    centura2

    Aceasta a mai adăugat că sumele privind despăgubirile au fost făcute de către un evaluator autorizat, conform grilei notarilor, deci nu vor fi negociate aceste prețuri. În cazul în care cei despăgubiți nu sunt de acord cu prețul propus, nu există altă șansă decât să acționeze statul în judecată.

    Spiritele s-au imflamat atunci când Raluca Simion a precizat că terenul, în acest moment, este al statului român și i-a rugat pe cei prezenți ca, în cazul în care vin oameni pentru a face diferite studii pe terenul lor să le permită accesul, altfel este vorba despre un dosar penal.

    ”Terenul ăsta m-a costat peste 6000 de euro, iar voi îmi dați 700 de euro? Terenul este al meu, este proprietate privată”.

    ”Ce să vă acționăm în instanță? De ce să nu stăm noi cuminți în banca noastră. Dați-ne cât cerem”.

    ”Ăștia sunt bani de țigări”.

    centura4

    Degeaba s-au străduit subprefectul și viceprimarul Albu să liniștească spiritele, că oamenii nu s-au lăsat înduplecați.

    Spre final, însă, unul dintre reprezentanții CNAIR le-a spus clar că se va intra pe aceste terenuri chiar de va fi nevoie de ajutorul jandarmilor.

    ”Este terenul statului, fie că vă convine, fie că nu vă convine. Avem o lege pe care trebuie să o respectăm. Asta și facem. Terenul este al statului, iar dumneavoastră trebuie să pemiteți accesul pentru aceste măsurători topografice. Legea ne dau dreptul, chiar și sub protecția jandarmeriei, să facem aceste măsurători. Sperăm să nu se ajungă până acolo. În funcție de cât e repede vor fi finalizate aceste măsurători, așa veți primi și banii pentru despăgubiri”.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img