More


    Gânduri , proiecte şi speranţe la început de an şcolar

    =

    Există în popor o zicală, care atrage atenţia mai ales celor cărora le place să promită, dar nu se ţin de cuvânt: “ A promite e uşor! A te ţine de cuvânt e lucru mare!”. Cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar li s-a promis, pe la începutul anului, că o să le fie mărite salariile. Bucuria a fost doar o iluzie, o promisiune asemănătoare cu „ploile scurte de vară”. După ce „s-au împărţit banii”, personalul care lucrează în sistemul public de educaţie s-a ales cu mărunţişul, iar creşterea salarială netă reală este de doar 2 la sută. „Baiul cel mare” este că mult promisul 6 la sută din Produsul Intern Brut, destinat Învăţământului a rămas doar în stadiul de proiect, iar liderii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie SPIRU HARET se luptă „ cu morile de vânt” ale decidenţilor, care nu prea se înghesuie să legifereze această promisiune. Numai la noi nu se poate îmbunătăţi sistemul de salarizare din învăţământul preuniversitar ! În ţările vecine, Ungaria, Polonia, Bulgaria, salariile cadrelor didactice din învăţământul preuniversiar se ridică la valoarea importanţei vitale a educaţiei tinerei generaţii.

    Se vorbeşte foarte mult de o reformă reală şi pragmatică în învăţământul preuniversitar, după unele modele de tip occidental. Sindicatele se implică în mod deosebit şi pentru crearea unor manuale scrise într-un limbaj accesibil vârstei şi puterii de înţelegere a copilului. De asemenea, programele de învăţământ ar trebui adaptate în funcţie de înclinaţiile şi perspectivele profesionale ale elevilor. Programele stufoase obosesc deopotrivă profesorul şi elevul, iar concordanţa acestora cu viaţa economică, socială şi culturală a economiei de piaţă este îndoielnică şi anacronică. Se spune că avem „ un învăţământ de masă”, în care multe valori se pierd în hăţişul a mii şi mii de informaţii, unele dintre ele trebuie învăţate pe de rost, iar finalitatea este de multe ori dramatică, potrivit zicalei: „Învaţă greu şi uită repede”!

    Mai nou, pe posturile de televiziune a încolţit ideea „revoluţionară”, în sfârşit, conform căreia în viitor vom avea un examen de „bacalaureat diferenţiat”. Sperăm şi un sistem de învăţământ diferenţiat, cu implicarea mediului de afaceri. În ţările civilizate, la şcoală elevii sunt învăţaţi să lucreze în echipă, cu multe exemple practice. Elevii nici măcar nu primesc note, pentru a nu-i subestima în faţa colegilor pe cei care au performanţe mai mici. Învăţământul este în aşa fel gândit, încât elevii învaţă la şcoală tot ce au de învăţat şi nu acasă, unde au un program liber. Elevii sunt selectaţi în funcţie de aptitudinile lor, de la o anumită vârstă, iar pregătirea lor se axează în special pe înclinaţiile lor native. Sperăm că şi în România, cu ajutorul sindicatelor în colaborare cu părinţii, elevii, cadrele didactice şi a oamenilor de afaceri, vom asista la o reformă modernă în învăţământul preuniversitar, în urma căreia să avem absolvenţi care gândesc şi ştiu cum să găsească soluţii de succes în economia de piaţă.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img