More



    Un jucător de la Unirea Tășnad implicat într-un accident mortal

    - Advertisement -

    Un tânăr jucător al Unirii Tășnad a trecut prin momente de coşmar sâmbătă seară. În timp ce se întorcea de la meciul Unirea Tăşnad – Gaz Metan Mediaş 2 – unde a jucat titular – a lovit mortal un bărbat din Borla, scrie Sportul Sălăjean.

    Sergiu Bercean, zălăuan de origine, este fotbalist la formaţia din Liga a III-a – Unirea Tăşnad. Tânărul fotbalist în vârstă de 19 ani, se întorcea aseară de la Tăşnad, unde a jucat titular în meciul Unirii împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş II, dispută încheiată cu scorul de 1-1.

    Însă, în jurul orei 19.00, în localitatea Borla, un pieton, care se pare că era sub influenţa băutrilor alcoolice, i-a sărit în faţă, iar tragedia a fost inevitabilă. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 48 de ani a muri, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de pe echipajele medicale de a-l resuscita!

    Poliţia spune că l-a testat pe Sergiu cu aparatul alcooltest, însă acesta nu consumase alcool! În cauză oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările care au condus la această tragedie.

    Tânărul fotbalist a declarat pentru Sportul Sălăjean că pietonul i-a sărit în faţa maşinii şi nu l-a mai putut evita.

    “Mă întorceam acasă în jurul orei 19, după ce am terminat partida cu Gaz Metan. La intrare în localitatea Borla, circulând regulamentar, o persoană de sex masculin mi-a apărut brusc în faţă, făcând ca impactul să fie inevitabil. Țin să menționez că nu era nici o trecere de pietoni în zonă. O primă ipoteză ar fi că bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Eu l-am văzut în faţa mea, n-am mai avut niciun fel de reacție. Era un om mic de statură și slăbuț. După examinarea cu etilotestul și probele de sânge, rezultatul meu a fost 0 !?, a declarat Sergiu Bercean pentru Sportul Sălăjean.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts