VIDEO/FOTO. Exproprierile pentru al treilea pod, aprobate la a treia ședință. Discuții aprinse



Consiliul Local Satu Mare a aprobat astăzi proiectul privind declașarea procedurii de expropriere, studiul de fezabilitate și devizul general pentru cel de-al treilea Pod peste râul Someş.

Cu toate că inițial nu era prevăzut pe ordinea de zi a ședinței de azi a Consiliului Local Satu Mare, proiectul de hotărâre cu privire la exproprierile pentru cel de-al treilea pod a fost introdus la solicitarea primarului Kereskenyi Gabor. Proiectul a fost aprobat, însă după multe discuții.

Liderul de grup al consilierilor PSD, Radu Roca, a solicitat, înainte de a se trece la votarea proiectului, o  serie de precizări cu privire la proiectul privind această investiție.

Una dintre întrebări a vizat prelungirea perioadei de implementare a proiectului de la trei ani, la patru ani, potrivit ultimului studiu de fezabilitate. De asemenea, a mai întrebat care este grila de despăgubire în raport cu grila notarilor publici, precizând că și valoarea studiului a fost oscilant, crescând cu 33%.

Totodată, Radu Roca a mai arătat că termenul de depunere al dosarului astfel încât să nu se piardă finanțarea de la Guvern prin PNDL este 31 octombrie.

Reprezentantul firmei care a executat proiectul a oferit o serie de explicații la întrebările adresate de consilierul Radu Roca.  Acesta a recunoscut că proiectul se află în întârziere cu aproximativ două săptămâni, dar și-a exprimat convingerea că toate documentele vor fi gata la timp.

De altfel, și primarul Kereskenyi a precizat că au fost obținute toate avizele necesare construirii lui.

De asemenea, au mai luat cuvântul și trei dintre despăgubiți care au spus că termenul de 15 zile în care trebuie să părăsească imobilele este prea scurt și dând de înțeles că despăgubirile care urmează să le primească sunt pre amici.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat în unanimitate de consilieriii locali, situație în care expropriații nemulțumiți se pot adresa instanței.






ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts