Municipiul Satu Mare se confruntă cu dificultăți de lichiditate, în condițiile în care trebuie să asigure cofinanțarea proiectelor europene și să susțină investițiile finanțate din bugetul local. Declarația a fost făcută de primarul Gábor Kereskényi în emisiunea „Actualitatea sătmăreană”.
„Avem foarte multe proiecte unde atât cofinanțarea proiectelor europene, cât și o serie de proiecte finanțate din bugetul local ne pun în fața unor dificultăți”, a afirmat edilul.
Primarul speră că situația financiară se va îmbunătăți până la sfârșitul anului sau, cel târziu, la începutul anului viitor. În acest context, el a subliniat că administrațiile locale au nevoie de sprijin din partea Guvernului pentru a putea continua investițiile și pentru a asigura serviciile publice.
Kereskényi a criticat și lipsa de predictibilitate a majorărilor de taxe și impozite, susținând că asemenea măsuri trebuie aplicate gradual și ținând cont de posibilitățile financiare ale cetățenilor.
„Trebuie să existe predictibilitate. Dacă vrei să faci o dublare sau o triplare, nu se poate face peste noapte. Trebuie aplicat gradual și ținând cont de suportabilitatea cetățenilor”, a declarat primarul.
Edilul a mai susținut că investițiile publice trebuie continuate chiar și în perioade economice dificile, deoarece contribuie la susținerea economiei.
























