More


    Bilanțul Primăriei Satu Mare pe 2017. Investiții menite să schimbe imaginea orașului

    - Advertisement -

    Anul 2017 s-a remarcat prin faptul că am reuşit implementarea unor proiecte care au avut ca principal scop recuperarea anilor de stagnare, prin demararea unor investiţii importante în multe domenii de activitate, cât şi eficientizarea serviciilor publice, a arătat primarul Kereskenyi Gabor astăzi, în cadrul unei conferințe de presă de prezentare a raportului de activitate a Primăriei Satu Mare pe anul 2017. La eveniment au mai fost prezenți viceprimarii Doina Feher și Adrian Albu, dar și managerul public, Masculic Csaba. 

    În anul de referinţă s-a urmărit în primul rând modernizarea şi reabilitarea infratructurii rutiere, reabilitarea unor clădiri în care îşi desfăşoară activitatea copii noştri, demararea unor invesiţii menite să schimbe imaginea oraşului Satu Mare, atât în ceea ce priveşte atragerea investitorilor, cât şi dezvoltarea segmentului de evenimente culturale.

    ”Mă bucur că multe dintre proiectele noastre au avut success, iar rezultatele au început să apară.  În anul care a trecut, din bugetul local am modernizat zeci de străzi, s-au refăcut trotuare, am început construcția pistei de bicicliști, am demarat modernizarea parcărilor în cartiere, am dotat şcoli şi laboratoare, am construit terenuri sintetice de sport, locuri de joacă. Ştim că mai avem multe de făcut, dar am reușit să pornim pe un drum ireversibil, cel al dezvoltării municipiului Satu Mare.
    Realizarea activităților întreprinse de către Primăria Municipiului Satu Marea fost posibilă și datorită dumneavoastră, celor care aţi înţeles să susţineţi activitatea administraţiei publice locale, să daţi dovadă de spirit civic atunci când a fost nevoie sau să ne determinaţi să reanalizăm deciziile atunci când au existat mici derapaje.  
    Cooperarea cu dumneavoastră, cetățenii municipiului, a presupus în primul rând o comunicare eficientă, pe toate nivelurile, astfel încât activitatea noastră să fie una trasparentă. Am reuşit în 2017 să implementăm un mod de comunicare continuu pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră cu răspunsuri rapide şi soluţii concrete la problemele pe care ni le-aţi semnalat. 
    Doresc să adresez mulţumiri tuturor cetățenilor, instituțiilor partenere, mediei locale pentru modul în care au înţeles să ne susţină activitatea şi să se implice în comunitate, pentru ca împreună să pornim pe un drum nou, să scoatem municipiul Satu Mare din impasul în care a intrat în urmă cu 2-3 ani şi să depăşim piedicele care au apărut de-a lungul acesui an. 
    Pentru anul 2018, ne propunem intensificarea ritmului de dezvoltarea a municipiului Satu Mare. Demararea unor investiţii importante va fi posibilă numai dacă vom acționa în comun, cu mai multă străduință, pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate. 
    Stimați cetăţeni, este o necesitate vitală ca fiecare din noi să conștientizăm că pasivitatea înseamnă pierderea simțului realității, indiferența este dușmanul oricărui proiect, iar lipsa de curaj pentru a face  anumite sacrificii în beneficiul majorităţii conduce la dezbinare. Înlăturarea acestor neajunsuri va transforma municipiul Satu Mare  într-un oraş puternic, capabil să obțină aplanarea problemelor cu care se confruntă  cetăţenii lui”, a arătat primarul Kereskenyi Gabor.

     

    Capitolul I: BUGET, INVESTIȚII ȘI DEZVOLTARE

    Prin HCL nr.67 din 23 martie 2017 a fost aprobat bugetul local inițial de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 în valoare totală de 298.098.726 lei din care 251.304.710 lei au fost alocați pentru secțiunea de funcționare, iar 46.794.016 lei pentru secțiunea de dezvoltare a municipiului Satu Mare. Veniturile proprii ale bugetului local în anul 2017 au fost de 177.126.764   lei faţă de bugetul prevăzut pe anul 2017  în sumă de  147.306.875  reprezentând un procent de 120 %.
    Realizările efective la data de 29 decembrie 2017 au ajuns la 284.548.183 lei la secțiunea de funcționare și la 8.368.097 lei pentru secțiunea de dezvoltare. Procentul de realizare al încasărilor (102,75%) indică o fundamentare realistă a acestora.
    În ceea ce privește cheltuielile efectuate pe parcursul anului 2017, plățile efectuate pentru Secțiunea de Funcționare sunt de 266.134.667 lei , iar pentru Secțiunea de Dezvoltare de 23.002.273 lei.
    Cheltuielile secțiunii de dezvoltare reprezintă fonduri utilizate pentru investiții ( în proporție de 98,41%), din care s-au consumat:
    ⦁ 22.637.604 lei pentru investiții⦁ 30.220 lei pentru proiecte cu finanțare europeană⦁ 334.449 lei pentru transferuri de capital în vederea achiziționării unor dotări la Teatrul de Nord Satu Mare
    Comparând încasările realizate în anii 2017 si 2016 se observă un trend constant ascendent  al realizării veniturilor bugetului local pentru perioada analizată, excepție făcând capitolul impozit pe clădiri persoane fizice unde încasările realizate au fost cu 1.057.263 lei mai puțin în 2017 față de anul 2016, datorită scăderii cotei de impozitare de la 1,3% la 0,7% la clădirile nerezidențiale deținute de persoane fizice.
    Cumulat pe principalele impozite si taxe locale , aferent anului 2017, gradul de colectare este de 87,41%, în creștere cu aproape 4% față de anul 2015.

    ⦁ Investiții
    În anul 2017, un obiectiv important a fost cel al modernizării și reabilitării infrastructurii rutiere.
    Astfel, în acest an, s-au investit sume importante de bani pentru modernizarea și reabilitareaa mai multor străzi și arte principale de circulație: Bulevardul Independenţei, Bulevardul Lucian Blaga, Depozitelor (tronson II), Bârgăului, Ana Ipătescu, Ioan Slavici, Ion Creangă, Arad, Toamnei, Fraternităţii, Egalităţii, Ion Ghica, Gavril Lazăr, Gorunului, Nicolae Golescu, Tineretului, 9 Mai, Nicolae Iorga, Voltaire, Avram Iancu, Aleea Proiectantului, Jubileului, şi nu în ultimul rând, zona Oituz.
    De asemenea, s-a predat amplasamentul pentru începerea lucărilor pentru modernizarea a 8 străzi de pământ, Merilor, Ferăstrău, Mașiniștilor, Ceferiștilor, Al. Vlahuță, Bixadului, Livada, Locomotivei, Lunca Sighet, 1 Iunie, Depozitelor (tronson I) , Busuiocului.
    În 2017 a fost modernizate zeci străzi, pe ambele maluri ale Someșului, în lungime totală de 14 km, fiind alocată pe acest capitol suma de peste 23 milioane lei. La fel ca și în cazul a aproximativ 40 de străzi s-a mai realizat reabilitarea trotuarului cu pavaj ornamental în Piața 25 Octombrie, Bulevardul Transilvania și în Parcul Brândușa.
    S-au început lucrările de construire a unei piste pentru bicicliști pe tronsonul strada Barițiu – strada Gorunului și Aquapark.Este vorba despre o pistă în lungime de 3 kilometri, cu o investiție de circa 1,6 milioane de lei.
    S-a demarat modernizarea a 11 cvartale de parcări din cartierele Micro 17 și Carpați, fiind finalizate până la finalul anului 2017 un număr de 5 parcări, 3 dintre ele integral și 2 parțial.
    S-a modernizat cel puţin 30% din cartierul Micro 15, iar zona a căpătat un aspect total nou, s-au refăcut trotuarele, au fost asfaltate toate drumurile, s-au construit parcări în curţile interioare ale blocurilor, s-au recondiţionat spaţiile verzi, s-au construit terenuri de joacă şi s-au amplasat bănci şi tomberoane noi.
    În cazul tuturor contractelor de execuție a lucrărilor de reabilitarea și modernizarea a străzilors-a ținut cont de o cerință importantă: NU s-au recepționat lucrări care nu au corespuns din punct de vedere calitativ și s-a procedat la refacerea lucrărilor pe cheltuiala executantului.
    S-a realizat punerea în siguranță a imobilului de pe str. Rândunelelor, urmând ca acest imobil degradat de atâția ani să fie reabilitat.
    Tot în acest an s-au făcut pași importanți pentru construcţia centurii de ocolire a municipiului:s-a stabilit traseul exact, s-a demarat procedura de expropriere, iar firma care a câștigat licitația a demarat deja primele etape ale lucrării.
    De asemenea, primarul municipiului Satu Mare a inițiai un proiect de hotărâre prin care s-a reușit declanșarea procedurii de expropriere, a coridorului de expropriere, a noilor indicatori tehnico-economici ai investiției, respectiv devizul general pentru cel de-al treilea Pod peste Someș, cea mai importantă investiție a municipiului din ultimii 30 de ani.
    De altfel, în 13 decembrie 2017, Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat la Bucureşti, contractul de finanţare pentru cel de-al treilea Pod peste râul Someş.

    ⦁ Dezvoltare
    În 2017, investitorii și companii precum LIDL, NEPI, Kaufland, dar și altele, au primit tot sprijinul în rezolvarea problemelor pe care le-au întâmpinat în demararea investițiilor. La acest capitol,s-a avut în vedere oportunitatea de care cetățenii municipiului vor beneficia prin faptul că se vor  realiza noi locuri de muncă, se vor dezvolta anumite terenuri și zone care au fost neglijate, dar și faptul că banii investiţi vor rămâne în oraşul lor şi nu în alte oraşe.
    De asemenea, având o relație strânsă de colaborare cu companiile de producție din municipiul Satu Mare, precum ZES Zollner Electronic, Primăria Municipiului Satu Mare s-a implicat activ în promovarea și sprijinirea învățământului dual. De asemenea, în același scop, pentru prima dată, în cadrul evenimentului Beauty Days, administrația locală s-a implicat alături de Inspectoratul Școlar Județean și Colegiului Tehnic “Elisa Zamfirescu” în promovarea învățământul școlar dual, printr-o activitate inedită, răspunzând astfel unei nevoi a pieței muncii care duce lipsă de profesioniști și meseriași inclusiv în domeniul beauty.
    Primăria Municipiului Satu Mare a întocmit 24 de fișe și documentații în vederea atragerii de fonduri europene neramburasbile, proiecte care au fost transmise către ADR Nord Vest. ADR Nord-Vest a considerat conforme și admisibile Strategia de Dezvoltare a Municipiului Satu Mare și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. În baza acestor documentații s-a prioritizat lista de proiecte depuse de municipiul Satu Mare, astfel că, valoarea totală a proiectelor depășește 26 de milioane euro.
    Lista de proiecte prioritate pentru atragerea de fonduri europene cuprinde printre altele amenajarea și construirea de piste de bicilete în municipiu, precum și realizarea de sisteme de închiriat biciclete, creșterea eficienței transportului public urban de clători prin achizionarea unor autobuze hibride și asigurarea infrastructuri suport, transformarea zonei degradate Cubic în zona de petrecere a timpului liber, transformarea zonei degradate malurile Someșului, între cele 2 poduri, în zonă de petrecere a timpului liber, construirea unui pasaj suprateran în intersecția Crinul, dar și reabilitarea unor unități de învățământ.
    Primăria Municipiului Satu Mare a făcut un pas important pentru sistematizarea zonei de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare. Astfel, s-au introdus în nomenclatorul stradal al municipiului Satu Mare 12 drumuri și o stradă nouă. Astfel, se vor putea atribui numere de imobil unice pentru o identificare clară şi exactă a construcțiilor din zonă, fie că sunt case de vacanță sau case de locuit.
    Tot pentru dezvoltarea municipiului, în 2017, APASERV Satu Mare S.A a reușit înlocuirea a 7,3 km de rețele de apă, respectiv 14,1 km de rețele de canalizare. Prin implementarea acestui contract cu o valoare de 17 milioane de lei s-a reușit reabilitarea sistemului de canalizare existent în municipiul Satu Mare, respectiv înlocuirea conductelor vechi. De asemenea, s-a realizat dezvoltarea unui sistem de managment al pierderilor de apă la standarde europene în municipiul Satu Mare.  Din fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare al APASERV au fost realizate lucrări de întreținere, și dezvoltare a sistemului de apă în valoare de 10 milioane de lei.
    Un alt aspect important pentru asigurarea confortului cetățenilor municipiului Satu Mare și dezvoltarea rețelei de trasnport în comun, a vizat achiziția a 6 autobuze second hand, cele mai vechi autobuze fiind scoase din circulație. De asemenea, pentru scăderea vârstei medii a parcului auto s-au făcut pași importanți pentru achiziționarea a 15 autobuze noi în anul 2018.
    Ilminatul public a fost și el mult îmbunătățit în 2017, deși pe aces segment de activitate mai sunt multe de făcut, s-a urmărit sincronizarea lucrărilor de reabilitarea și modernizarea a unor străzi cu modernizarea și extinderea iluminatului public.  Extinderea iluminatului public s-a făcut în cartierele Micro 17, Carpați I, Carpați II, străzile Stupilor, Spicului, Siretului, str. Dara, str. Botizului, str. Victoriei, str. Gladiolei, Aleea Proiectantului.
    Astfel, pentru modernizarea iluminatului public s-au soluționat peste 1.300 de defecțiuni sesizate de cetățenii municipiului, s-a reabilitat sistemul de iluminat arhitectural pe Podul Golescu, Turnul Pompierilor, clădirea Tribunalului, Episcopia Romano-Catolică și la alte 8 biserici.
    Tot în acest an s-a avut în vedere o mai bună întreținere a spațiilor verzi, respectiv igineizarea, plantarea unor flori, cosit gard viu, tăieri de corecție a arborilor, gazonat, etc. Atât în zona malui drept al Someșului, cât și pe malul stâng al Someșului s-au plantat 290 de trandafiri, 204 arbori, și aproape 900 de arbuști pentru a schimba imaginea zonelor verzi.
    De asemenea, un obiectiv important care a fost atins în acest an a fost întocmirea și finalizarea Registrului Local al Spațiilor Verzi, un document complex care va determina o bună gestionare a potenţialului spaţiilor verzi cu implicaţii asupra siguranţei şi calităţii vieţii, asigurând crearea unui sistem de monitorizare a spaţiilor verzi şi a terenurilor degradate ce pot fi recuperate ca spaţii verzi, în vederea asigurării calităţii, factorilor de mediu și stării de sănătate a populaţiei.

    ⦁ Educație 
    Pentru dotarea unităților de învățământ s-au alocat peste 3,5 milioane de lei, realizându-se achiziții importante la 48 de unități de învățământ, dintre care 19 unități de învățământ au beneficiat de o suplimentare a bugetului inițial pentru a-și duce la îndeplinire proiectele propuse. Astfel, în cursul acestui an au fost desfășurate ample lucrări pentru reparația instalațiilor electrice, a acoperișului, a sălilor de clasă, schimbarea geamurilor, dotarea cu bază materială, amenajarea curții, completarea sistemului de supravegehre video, etc.
    De asemenea, considerându-se importantă investiția în educație, din bugetul local s-au realizat ample lucrări de modernizare a şcolilor, grădiniţlor, creşelor şi internate şcolare, s-au renovat săli de sport, s-au construit terenuri sintetice de sport şi de joacă. În cazul unor investiţii, cum sunt cele de la Colegiul Naţional “Kolcsey Ferenc” sau Grădiniţa cu Program Prelungit “Guliver” s-a reușit reabilitarea integrală a două clădiri importante din patrimoniul oraşului.
    Pentru a dezvolta rețeaua unităților de învățământ preșcolar, s-a înființat, amenajat și dotat o nouă creșă, „Degețica”, pe str. Lucian Blaga, cu o capacitate de 30 de locuri. De asemenea s-au amenajat două noi grupe de creșe, cu o capacitate de 30 de locuri. De asemenea pentru a facilita accesul copiilor la educație, prin Centrul Multifuncțional Alter -Ego au fost oferite servicii educative unui număr de 40 de copii proveniți din familii monoparentale, cu risc de ruptură a legăturii de familie.
    Începând cu anul 2017, bugetul alocat cheltuielilor aferente burselor a crescut considerabil, astfel în anul 2017 acesta a fost de 478.000 lei. Din această sumă au fost finanțate 1.267 burse după cum urmează: 341 burse sociale, 46 burse de performanța, 880 burse de studiu și merit. De asemnea, 476 de copii preșcolari au beneficiat tichete sociale.
    De asemenea, 25 copii și familiile acestora au beneficiat de serviciile Centrului Social Prichindelul care a organizat inclusiv ședinte de consiliere / psihoterapie a copiilor.

    Capitolul II. SERVICII PUBLICE 
    ⦁ Relația cu cetățenii 
    Un obiectiv principal în anul 2017 a fost de a simplifica modul de a asigura serviciile către cetățeni, astfel încât să se evite aglomerația la ghișeele instituției. Astfel, s-a introdus un sistem electronic de ordine la toate punctele de relații cu publicul. De asemenea, prin mijloacele electronice am scurtat perioada în care cetățeanul a primit un răspuns oficial din partea instituției.
    Numai la registratura instituției, în 2017, au fost înregistrate peste 61.160 de acte, printre care mii de petiții care au vizat în special: utilitățile publice salubrizare, spațiile verzi, reabilitarea străzilor, reabilitarea termică a blocurilor, urbanismul și amenajarea teritoriului, liniștea și ordinea publică.  În această perioadă au fost consiliate şi informate verbal aproximativ de 5.000 de sătmăreni, iar telefonic aproximativ 1.000 de persoane. În privința Direcției de Impozite și Taxe Locale, tot pentru evitarea aglomerației, în anul 2017 a fost asigurat un cadrul legal care este în momentul de față  se află în implementare pentru o comunicare eficientă a actelor administrativ fiscale, care va oferi astfel contribuabililor pe lângă posibilitatea de plată online și o modalitate de a fi informați foarte rapid. De asemenea se implementează un modul de notificare al contribuabilului prin e-mail (la adresa declarată de acesta), în momentul generării unui act administrativ fiscal.
    O altă noutate este că, în 2017, s-a realizat o inventariere a asociaţiilor de proprietari din municipiul Satu Mare. Până în prezent au fost luate în evidenţă  223 de asociaţii de proprietari din 965 de blocuri verificate. Primăria Municipiului Satu Mare, la fel ca alte administrații locale din țară urmează să organizeze cursuri și examene în vederea atestării administratorilor asociațiilor de proprietari.
    Pentru a trasparentiza activitatea instituției și a Consiliului Local Satu Mare, s-au organizat conform legii un număr de 58 de dezbateri publice, fiind primite în audiențe susținute de primar, viceprimar și administratorul public un număr de 269 persoane. În acealași scop, s-au întocmit un număr de 86 procese-verbale de afişare a anunţurilor publice de intenţie a persoanelor fizice şi juridice.
    Totodată în acest an, sedințele Consiliului Local au fost filmate și transmise, atât prin intermediul unei televiziuni locale, cât și printr-un canal specific, ușor de accesat și cunoscut de publicul larg.
    Activitatea instituției, cât și informațiile de interes public au fost transmise prin intermediul site-ului oficial al instituției, a paginii de facebook, cât și prin informări și comunicate de presă transmise mediei locale. În ultimul an au fost transmise aproximativ 132 de informări de interes public, anunțuri și comunicate de presă, aproape dublu față de anul 2016.
    În vederea îmbunătățirii activității instituției, a serviciilor către cetățeni, s-au organizat programe de perfecționare, la sediul instituției unde au fost incluși toți șefii de compartimente și servicii.
    Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei a desfăşurat acţiuni în colaborare cu alte instituţii în vederea sprijinirii punerii în legalitate a persoanelor fără mijloace financiare, fără adăpost, internate în unităţi sanitare sau de protecţie socială, încarcerate în Penitenciarul Satu Mare, deplasări la persoanele netransportabile.
    În mediul rural au fost transmise periodic adrese de informare privind disponibilitatea echipei mobile de a se deplasa în teritoriu, în total efectuându-se 122 acţiuni în teren cu camera mobilă, fiind puse în legalitate în urma acestor acţiuni un număr de 328 persoane.
    În privința transportului public de călători, s-au luat în considerare solicitările cetățenilor privind suplimentarea anumitor frecvențe ale unor curse pe diferite trasee crescând astfel gradul de satisfacție a unui număr numeros de călători. Totodată, s-a acordat o mai mare atenție nevoii de deplasare în Parcul Industrial Sud, reușindu-se încheierea unui contract de transport cu unul dintre cei mai mari investitori din această zonă.
    De asemenea, începând cu acest an, s-a extins valabilitatea legitimațiilor de călătorie gratuită de la o lună la 12 luni, în acest fel crescând considerabil confortul acestei categorii de utilizatori ai serviciului public de transport local.

    ⦁ Asistență Socială 
    Ca și noutăți privind activitatea, în anul 2017, Serviciul Public de Asistență Socială a înființat grădina din cadrul Centrului Social de Urgență pentru Adulți ca și activitate de terapie ocupațională, a deschis două noi grupe de creșe și a înființat o creșă nouă. În anul 2017 beneficiile sociale acordate de SPAS au constat în: alocații pentru susținerea familiei în număr de 170, acordarea ajutorului social pentru 73 de familii, 1.160 de indemnizații pentru persoanele cu handicap grav (423 cazuri noi), ajutor pentru încălzirea locuinței pentru 499 de persoane,  iar 60 de persoane adulte fără adăpost au fost cazate în Centrul de Urgență pentru Adulți Satu Mare. Totalul cheltuielilor efectuate pe partea de asistență socială se ridică la aproape 31 de milioane de lei, în creștere față de anul 2016 cu peste 1 milion de lei.  Din această sumă aproape 14 milioane de lei a reprezentat plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și alte 7 milione de lei a reprezenttat plata asistenților personali. Prin intermediul S.P.A.S Satu Mare au fost susținute financiar activitățile următoarelor ONG-uri: Organizația Caritas, Asociația ”Stea”, Asociația Langdon-Down Transilvania, Asociația ”Iubim Viața”, Asociația “Sf. Gabriel”, Asociația ”Freres Europa”, Asociația ”F.A.R.A România”, „Asociația Surorile de Caritate”, Asociația ”Sf.Acoperământ al Maicii Domnului”.  Suma pentru susținerea financiară a ONG-urilor cu activitate socială se ridică la peste 1.400.000 lei.

    ⦁ Siguranța Cetățeanului 

    Este recunoscut faptul că în acest domeniu s-au făcut paşi importanţi prin extinderea sistemului de supraveghere video cu alte 40 camere de supraveghere. Astfel că, cu ajutorul celor 106 camere de supraveghere, Pe parcursul acestui an s-au înregistrat: 2.206 de autosesizări, evenimente constatate în timp real prin vizionarea imaginilor live. Media este de 6-7 autosesizări pe zi. De asemenea, se observă o intensificare a colaborării Poliției Locale cu Poliția Municipiului Satu Mare și cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, atât pe linie rutieră, cât și pentru păstrarea ordinii publice. În total, în colabortare cu alte instituții abilitate, au fost organizate şi desfăşurate 1.046 de acţiuni dintre care 400 de acţiuni s-au desfăşurat împreună cu Poliţia Municipiului Satu Mare . Pe parcursul anului 2017 s-au desfășurat în total 2.034 de  activități, din care: 988 de acţiuni pe linie de ordine publică şi siguranţa cetăţeanului și 365 de acţiuni pentru depistarea persoanelor fără adăpost care creează disconfort cetăţenilor şi a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare. Poliţiştii locali au fost angrenaţi în diverse acţiuni, în urma cărora au fost aplicate 10.888 sancţiuni contravenţionale, din care 4.460 au fost cu Avertisment şi 6.428 cu amendă în valoare de 1.933.600 lei. Tot pentru îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică s-a asigurat participarea la activităţile desfăşurate pentru asigurarea fluenţei traficului rutier pe arterele de circulaţie, prezenţa polițiștilor locali în echipe de patrulare pe toată durata desfășurării unor evenimente publice și în apropierea școlilor.

    III. CULTURĂ ȘI SPORT

    ⦁ Cultură și evenimente 

    Și pe acest segment de activitate s-a observat o îmbunătăţire a calităţii acţiunilor culturale din municipiul Satu Mare, cărora li s-a dat o mai mare amploare. Ziua Oraşului, Târgul de Crăciun, Festivalul Internaţional Multicultural de Teatru, ediția aniversară a Zilelor Muzicale Sătmărene, Samfest Jazz, Festivalul Internațional de Film TIFF, dar și alte evenimente de amploare mai mică au dat viață orașului, bucurându-se de aprecierile a sute de mii de sătmăreni.

    Pentru prima dată Municipiul Satu Mare s-a calificat în finala concursului de concepte ”Capitala tineretului din România”, cel mai ambițios program național destinat tinerilor. Grație eforturilor municipiul a câștigat în 2017, “Premiul de Excelență în promovarea și susținerea antreprenoriatului” în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, eveniment care a avut loc în 7 noiembrie, la Ateneul Român.

    În 2017, prin Centrul Cultural “G.M Zamfirescu”, au fost organizate 98 de evenimente, spectacole, concerte, conferințe publice, proiecții de film, workshopuri, care au acoperit o paletă largă de domenii, pentru toate categoriile de public. Numai la aceste evenimente  au participat aproximativ 120.000 de persoane.

    Activitatea Teatrului de Nord Satu Mare a avut parte și ea de schimbări pozitive. Conducerea instituției a fost preluată de Nagy Orban, obiectivul principal al acestuia fiind de a ridica calitatea spectacolelor și de a atrage mai mulți sătmăreni la reprezentațiile Teatrului, lucru care s-a observat. Secția Română a Teatrului de Nord a jucat 95 de spectacole la sediu și 23 în deplasare,cele 118 reprezentații adunând 24.743 de spectatori. Secția Maghiară a avut și ea o activitate bogată, respectiv 185 de spectacole jucate la sediu, 53 de spectacole în deplasre. Cele 238 de reprezentații au adunat un numărul total al de 42. 921 de spectatori. Trupa a susținut 185 spectacole jucate la sediu și 53 jucate în deplasare. Numărul total al spectacolelor jucate în anul 2017 este de 238 reprezentații.

    Filarmonica “Dinu Lipatti”, condusă de conf.univ.dr. Rudolf Fatyol a avut parte de un an cu multe realizări, mai ales în ceea ce privește numărul de evenimente și diversitatea acestora. Orchestra instituției a susținut în total 55 de concerte simfonice și recitaluri, la sediul instituției, numărul participanților fiind de aproximativ 6.000 de persoane.Publicul sătmărean a avut o prezență constantă în sala de spectacole, înregistrând un grad de ocupabilitate de 72%.

    Față de 2016, în anul 2017 procentul tinerilor care au participat la spectacolele organizate a crescut considerabil.  Instituția s-a remarcat și pe plan internațional, având 4 turnee artistice în Germania și unul în China. Pentru a oferi publicului sătmărean o paletă diversificată de evenimente, dar și pentru a determina ONG-urile să contribuie la desfășurarea actului cultural, în 2017, s-a mărit substanțial finanțarea nerambursabilă acordată ONG-urilor pentru organizarea a diferite evenimente și acțiuni culturale și sportive, în acest an fiind alocate fonduri în valoare de 450.000 lei. În cadrul acestei activități au fost preluate 35 de proiecte în etapa I-a și 8 proiecte în etapa a II-a.

    ⦁ Sport 

    CSM Satu Mare a reușit să obțină rezultate foarte bune anul trecut, 9 din primii 10 sportivi ai județului provenind de la clubul municipiului. La sporturi de echipă, CSM Satu Mare ocupă locul 2 în Liga Națională de Baschet și este calificată la turneele finale ale Cupei României și Cupei Europei Centrale.CSM Satu Mare a obținut la Beach Volei prin Beata Vaida și Adriana Matei titlurile de campioane europene la tineret, balcanice și naționale la senioare. Totodată, la scrimă, clubul municipiului Satu Mare a câștigat 5 titluri naționale la seniori, 3 titluri naționale la popice și unul la judo- juniori.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img