More


    Gheorghe Munteanu – un suflet preaplin de iubire!

    =

    Fără a avea pretenții exhaustive, de cunoscător, cred că “Oameni de lângă noi” este altceva față de ceea ce am citit până acuma în scrierile lui Gheorghe Munteanu. “Râurile” sale se întorc la izvoare atât ca fond, cât și ca formă. Este un fond modelat după sufletul lui preaplin de iubire față de tot ce-i frumos în profesiunea sa, județul acesta, în oamenii din jurul său, pe care-i cunoaște atât de bine, cu gândurile, cu împlinirile și neîmplinirile lor, cu trăirile sufletești de zi cu zi.

    În cele peste 370 de pagini, autorul reușește atât de frumos să portretizeze oameni, care au însemnat ceva în viața asta, oameni cu trăiri aparte, oameni care i-au spus cândva o vorbă importantă pentru autor. Remarc frumosul gest al autorului Gheorghe Munteanu, acela de a dedica prezenta carte mamei sale, Iolanda, pe care o vede și o simte ca o frumoasă icoană căreia îi dorește și-i dorim “La mulți ani!”. Nu întâmplător, Gheorghe Munteanu deschide capitolul din final, “Mărturii iconografice”, cu fotografia mamei sale, la 22 de ani, fotografie realizată într-un atelier băimărean. Și pentru că am început cu ultimul capitol, din cele 19, mărturisesc faptul că pozele prezentate în cele 81 de pagini sunt edificatoare, dând viață aspectelor dezbătute cu atâta minuțiozitate în conținutul cărții. La un loc, toate, realizează o carte – document și prin felul de a vorbi a personajelor, și prin comportament, prin ținută, prin diversele preocupări, prin trăsături fizice și de caracter. Nu numai excursiile realizate cu elevii, dar o serie de întâmplări sunt edificatoare adevăratelor cercetări făcute de autor. Așa sunt peisajele Bucegilor, tradițiile legate de tăierea porcului, catedrale și biserici din Codru, Măriuș, picturi bisericești, portrete de țărani, ctitori de mănăstiri (Gheorghe Băbuț) de la Portărița, apoi Gheorghe Lupuț și Spiridon Belei, Moș Pătru Godja-Pupăză, dascăli din Sighetu Marmației (Ardelean Pruncu), irlandezul Peter Damian Hurley- sufletul festivalului, Corneliu Bucur sau cunoscutul Grigore Leșe și Gheorghe Cioată cu vioara model “Steiner”, Ileana Rednic etc. Apar oameni care au știut întotdeauna să-l aprecieze pe autor. Amintesc o frumoasă lansare de carte a lui Gheorghe Munteanu – “Bucuria drumețiilor. Portrete și întâlniri”, în 2014, într-o zi de joi, 30 octombrie, în prezența multor oameni iubitori de lectură, printre care Lucian Cucuiet, Ioan Bala, Gheorghe Gheorghiade, Teodor Curpaș, George Terziu, George Vulturescu, Bota Laura, Gheorghe Sarkozi etc. S-a citit și mesajul prof.dr. Aurel Pentelescu, cel care l-a îndrumat să scrie, văzând în Gheorghe Munteanu un adevărat talent. Eu spun că n-a greșit, iar imboldul dat de el se vede în prezenta carte, care cuprinde și o serie de interviuri, de portrete și întâlniri cu oameni de lângă noi, care trăiesc, vorbesc și simt, oameni pe care autorul nu-i ocolește, ci îi observă, îi provoacă la discuție, chiar și prin telefon. Aș spune că prima carte și prezenta se aseamănă într-un fel, dar aceasta este mai profundă, analizând sufletul omului devenit erou al cărții. Realizarea netributară modei de a scrie dovedește încă o dată că autorul este necomplexat de unii zeloși ce mimează în ale scrisului. Gheorghe Munteanu lucrează așezat și îmi place. De aceea, când am primit cartea, deși o parte am răsfoit-o încă în manuscris, m-am oferit să o citesc și să scriu sub impulsul stării de moment, asumându-mi scrisul și privilegiul, totodată, să o las la… macerat, intuind că am în față o carte de recitire ce merită “văzută” cu ochiul tihnei! Și nu m-am înșelat deloc! Gheorghe Munteanu are curajul de a-și cânta și plânge lăuntrul său, subiecte care-l bucură sau nu-i dau pace. Nu se vrea altfel cu orice preț, altfel prin felul cum îi privește și-i simte pe cei din jur. În sensul acesta este o carte uluitoare! De ce? Pentru că are părți scrise în numele adevărului din lăuntrul eroilor săi care spun totul tuturor, formând în final pentru Gheorghe Munteanu o icoană a crezurilor sale!

    Pe alocuri este și o scriere solemnă, fără retorism, fără tristeți și melancolii ale tăcerii, dar cu interogații articulate, potrivite condiției omului dintotdeauna. Scoți, din lectura cărții, prin scriitorul ce stă de veghe, neliniștile, întâmplările și neîmplinirile lumii din jur, adică tot ce întâlnește autorul pe retina sa subordonată culorilor, formelor și tuturor înțelesurilor oferite de oamenii din jurul său.

    Nu știu de când scrie Gheorghe Munteanu, dar știu că aceste două cărți care au văzut lumina tiparului îl fac un îndrăgostit incorigibil de verbul limbii române. Spre bucuria mea, Gheorghe Munteanu este dornic parcă dintotdeauna să fie om al cetății și a înțeles că nu trebuie să renunțe la scris. Acesta rămâne și ne îmbogățește pe toți cei care iubim lectura. Și cine s-o înțeleagă mai bine decât autorul? Nu orgoliul “de a rămâne”, de “a lăsa un semn” e cel mai important, ci nevoia dintotdeauna de a înțelege ce se întâmplă cu noi. Remarc acel motto din începutul ultimului capitol: “Scoși din uitare, slăviți spre nemurire!”. Așa să fie, Gheorghe Munteanu și… la mai multe! Felicitări!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img