More


    Bătrânul Samus, legendarul râu care şi astăzi curge alene prin Sătmar

    =

    Denumirea râului Someş provine din limba dacă, de la cuvântul Samus. Acesta face parte dintr-o listă de denumiri geografice din perioada dacică printre care se numără şi Alutus (Olt), Crisus (Criş), Istros (Dunărea), Maris (Mureş) sau Tyras (Nistru). Din limba dacilor se menţin aproximativ 150-160 de cuvinte de bază, în special toponime şi hidronime. Istoricul Valentin-Claudiu Dobre susţine, în cartea „Scurtă, uimitoare şi fabuloasă istorisire despre enigmatica limbă a geto-dacilor“, că unul dintre înţelesurile hidronimului ar fi „agitat“, „învolburat“, „clocotitor“, „pestriţ“, „amestecat“. Aceeaşi sursă precizează şi denumirea latină „sąmyšis“, cu înţelesul de confuzie, dezordine.

    Someşul este al cincilea râu ca mărime şi debit din România. Are o lungime de peste 465 km, dintre care 376 km sunt pe teritoriul României. Bazinul hidrografic se formează prin unirea pe teritoriul comunei Mica, la circa 4 km în amonte de municipiul Dej, a râului Someşul Mare cu Someşul Mic. Someşul Mic (format prin confluenţa Someşului Rece cu Someşul Cald) are izvorul în Munţii Apuseni, iar Someşul Mare izvorăşte din Munţii Rodnei. Se varsă în Tisa, pe teritoriul Ungariei. Râul Someş drenează un bazin hidrografic de 15.740 km², cuprinzând 362 cursuri de apă cu suprafeţe mai mari de 10 km² şi o lungime totală de 5.263 km.

    Importantă rută de comerţ
    Istoria municipiului Satu Mare este legată de activitatea de pe Someș, fiind încă din Evul Mediu un important centru comercial. Dovadă stă cea mai mare monoxilă descoperită pe teritoriul României, găsită în 1963, având o lungime de 12 metri, ce datează din secolele XIV-XV. Pe tipul acesta de monoxile se transporta sarea de la Dej spre Ungaria iar Satu Mare era târg de sare. Aici se vămuia sarea, numele german fiind de Salzmarkt, adică târgul de sare. Cum Satu Mare era în Partium, nu în Transilvania, acesta era motivul pentru care aici se vămuia sarea. Pe Someș era drumul cel mai lejer, se venea de la Ocna Dej și se mergea pe Someș, Tisa și se ajungea în Ungaria, unde sarea nu prea exista şi unde era foarte scumpă.

    Sursă de delicatese culinare
    Unul dintre cele mai iubite preparate culinare din zona Sătmărului a fost zeama (ciorba) de varză murată cu ţipari cunoscută şi sub denumirea de “Moarea de curechi cu pişcari”. Ţiparul este o specie dulcicolă de apă stătătoare sau lent curgătoare răspândită în toate bălţile până în zona colinară şi în râurile de şes, prezentă în bazinul Someşului Mic, în Mlaştina Ecsed şi Valea Ierului, localităţile Andrid, Domăneşti, Chereuşa şi Sălacea.


    Ţiparul şi preparatele culinare realizate din acest peşte au salvat de la foame zeci de generaţii de sătmăreni, însă a fost şi foarte apreciat de principii familiei Bathory menţionaţi în scrierile istoricilor încă din secolul al XIII-lea. În epoca medievală, cei care trăiau în Transilvania trebuiau să trimită o anumită cotă de ţipari la Budapesta. Într-un reţetar care apare la Budapesta în 1893, reţeta de zeamă de varză murată cu ţipari este printre preferatele Principilor Bathory. Meniul acestora a fost trecut în acest reţetar pe care l-a redactat baronul Radvansky Bella după spusele bucătarilor care erau printre cei mai pricepuţi din Europa. Şi nu doar zeama de ţipar era foarte apreciată de sătmăreni. Peştele era prăjit în cuptoare şi se putea consuma chiar şi după o săptămână, fiind mâncat chiar şi în locul pâinii.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img