Top Design Furniture Medieșu Aurit intră în vacanța de vară

A mai trecut un an peste conducerea și angajații firmei Top Design Furniture din Medieșu Aurit, astfel că, din data de 8 iulie, încep cele două săptămâni de vacanță de vară.

”În acest an împlinim 11 ani de activitate, ani în care am avut un proces continuu de creștere și dezvoltare. În toamna anului trecut am terminat lucrările și am efectuat recepția la ultima construcție prevăzută în proiectul început în anul 2008”, este mesajul transmis de reprezentanții Top Design Furniture.

Iar spusele lor sunt întărite de cifre. Astfel, dacă în primul an de producție au fost încărcate și livrate 342 de camioane cu canapele și colțare, s-a ajuns ca azi, la jumătatea anului 2019, să fie încărcat camionul cu numărul 905.

De asemenea, în octombrie 2008 au fost fabricate primele canapele cu 40 de angajați, azi, la Top Design Furniture se lucrează în trei schimburi și sunt aproape 400 de angajați, de 10 ori mai mulți decât la început.

Mai mult decât atât, Top Design Furniture își respectă și își premiază angajații fideli. Astfel, vineri, 5 iulie, în cadrul sărbătorii de vară, au fost felicitați și premiati cei 14 angajați care au împlinit în acest an 10 ani de activitate, fără întrerupere, în cadrul fabricii.

”Cei 11 ani de activitate au dovedit clienților noștri că suntem un furnizor care oferă seriozitate în colaborare și produse de calitate la nivel internațional. Seriozitatea care stă la baza activității noastre a câștigat încrederea clientilor, fapt pentru care situația contractuală a crescut pas cu pas, pe măsura investitței făcute aici, in Medieșu Aurit. Suntem în situatia fericită în care cererea de piață este mai mare decât capacitatea noastră de producție actuală, motiv pentru care suntem în continuare în căutare de personal”, mai spun reprezentanții Top Design Furniture.

Pe lângă un salariu motivant, în acord individual, angajații primesc și premii de prezență și productivitate, precum și bonuri de masă în valoare de 15 lei. Începand cu 1 iunie.2019 au fost majorate manopera și premiile de productivitate cu 5%. Astfel că, muncitorii din producție ajung să caâștige un salariu net mai mult decât mulțumitor. Totodată, firma Top Design Furniture asigură transportul angajaților din Satu Mare, Livada, Iojib, Apa dar și din Seini, Săbișa, Cicârlău din județul Maramureș.
Pentru a ajunge la capacitate maximă de producție, Top Design Furniture face și în continuare angajări. Momentan este nevoie de circa 30 de angajați noi, numărul acestora urmând să crească în viitorul apropiat.

Pentru a se asigura cu angajati pe viitor, în anul 2016, Top Design Furniture a început colaborarea cu Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Satu Mare pentru pregătirea elevilor de la Școala Profesională în meseriile de tâmplar și tapițer.

În septembrie 2017 a continuat colaborarea cu Colegiul ”Constantin Brâncuși” cu două clase noi de elevi pentru meseriile de tâmplar și tapițer și a fost începută colaborarea cu Școala Profesională din cadrul Școlii Generale ”George Coșbuc” din Medieșu Aurit pentru meseriile de tâmplar și confecționer. În acest moment, sunt la Satu Mare două clase a X-a și o clasă a IX-a, iar la Medieș o clasă a X-a și una a IX-a.
”Din septembrie suntem, de asemenea, pregătiți să primim atât din Satu Mare, cât și de aici din Medieșu Aurit, noi elevi în clasa a IX-a de profesională pentru a-i pregăti în meseriile de tapițer, tâmplar sau confectioner”, mai spun reprezentanții firmei.

La final, reporezentanții firmei Top Design Furniture le urează angajaților un concediu plăcut.

Cristian Stan

ULTIMELE ȘTIRI

Punte pietonala metalica peste raul Homorod

Primăria Homoroade finalizează prima punte pietonală metalică, cu deschidere de 12 metri, amplasată pe “cărarea bisericii “ din Homorodu de Mijloc. ”După acest model ,...

Ioana Bran a semnat pentru Autostrada Nordului

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a votat pentru Proiectul de lege ce aprobă un obiectiv de investiții necesar și pentru Satu Mare...

UN NOU RECORD negativ. Aproape 6.500 de cazuri noi de COVID-19 la nivel național

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienți...

INFIORĂTOR. COVID-19 ”atacă” județul. Aproape O SUTĂ de cazuri noi

Pandemia de coronavirus atacă cu tărie județul Satu Mare. În ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 97 de cazuri noi, ajungându-se,...

Latest Posts