Ioniţă G. Andron. Amintiri din timpul ocupaţiei horthysto-fasciste, septembrie 1940-octombrie 1944

Ioniță George Andron este, indiscutabil, cel mai mare artist fotograf pe care Sătmarul l-a dat acestei țări, un neobosit etnograf și cărturar, apreciat de cele mai importante personalități ale istoriei și etnografiei românești1 . Născut la 20 aprilie 1917 în satul Racșa, este fiul preotului Ioan Andron și al învățătoarei Ghizela Andron, care a creat prima colecție de artă populară oșenească și i-a transmis fiului său această mare pasiune. Absolvent al Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare, licențiat în Drept la Cernăuți și Teologie greco-catolică la Cluj, Ioniță G. Andron este primul etnograf al Țării Oașului, fiind cel care a pus bazele unui muzeu al acestei zone și autor al mai multor lucrări de specialitate fotografică, istorică și etnografică din Oaș. Personalități importante ale culturii românești (Petru Comarnescu, Liviu Ciulei, Dan Hăulică, Constantin C. Giurescu, Paul Miron, G. Istrate, Gabriel Ștrempel ș.a.) îi trec pragul și ajung să-i admire fotografiile. Colaborează cu toți cercetătorii care vin în zonă și cărora le oferă imagini pentru a-și ilustra cărțile (Ioan Velcea, T. Bănățeanu, Gh. Focșa, C. C. Giurescu, G. Călinescu ș.a.). Întreaga viață și-a dedicat-o Țării Oașului, lăsând în urma sa un patrimoniu inegalabil din punct de vedere istoric și etnografic. A încetat din viață la 23 aprilie 1989 și este înmormântat alături de tatăl său în fața bisericii din Racșa.


Arhiva documentară creată de Ioniţă G. Andron este una impresionantă, fiind grupată pe mai multe categorii. Prima serie este reprezentată de colecţia de manuscrise formată din 29 de unităţi arhivistice de o valoare excepţională. Urmează apoi partea alocată corespondenţei cu 26 de volume structurate tematic şi cronologic, dar şi valoroase documente de familie şi însemnări ale artistului cu caracter istoric, etnografic sau juridic, toate grupate deosebit de meticulos. Această colecţie documentară este minuţios prezentată de Remus Vârnav într-un excelent studiu, în momentul în care arhiva în cauză se afla în custodia Muzeului Ţării Oaşului cu intenţia achiziţionării sale, fapt neconcretizat la acea dată . În colecţia de manuscrise am găsit un material dactilografiat de Ioniţă G. Andron intitulat “Amintiri din timpul ocupaţiei hortisto-fasciste (sept. 1940 – oct. 1944)”, la care sunt ataşate şapte fotografii care vin să susţină cele afirmate de autor în acest manuscris. După cum reiese din titlul documentului, autorul relatează cu lux de amănunte desfăşurarea evenimentelor premergătoare Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940 şi în perioada următoare, până la eliberarea Ţării Oaşului de sub ocupaţia maghiară . De asemenea sunt relatate întâmplări trăite de autor, atât pe meleagurile Racşei natale, dar şi în perioada cât s-a aflat la studii teologice în Cluj Napoca. Chiar dacă o parte din manuscris a fost publicat fragmentat în două lucrări postume , sunt şi informaţii inedite, mai ales referitoare la evenimentele din martie 1944 petrecute la Cluj. De altfel, intenţia cu care a gândit aceste pagini memorialistice, denotă umanitatea extraordinară a autorului, sine ira et studio, după cum reiese şi din citatul următor: „O fac cu strângere de inimă şi dacă aş întrezări fie chiar şi o umbră de răzbunare din partea acelora care eventual ar citi aceste rânduri – împotriva maghiarilor – le-aş arde de pe acum. Le scriu numai şi numai pentru a nu se uita, încadrându-mă în vechea vorbă a neamului meu, că „Românul iartă dar nu uită”, venindu-mi în minte cuvintele marelui nostru și totodată unul dintre titanii umanismului românesc Nicolae Iorga, care, în acel crud și dureros septembrie 1940, în zilele imediat următoare ocupării Ardealului de Nord, când încă sângele martirilor nu se răcise, când încă fumegau locaşurile de închinare şi gospodăriile incendiate de către „cuceritori” scria în finalul unui articol: „Statul Român va face ce crede. Din partea noastă nu avem decât un sfat, a nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al României. E cea mai teribilă pedeapsă ce putem da chinuitorilor şi asasinilor”.
Ioniţă G. Andron a structurat materialul documentar în mai multe capitole. După o scurtă introducere în care aminteşte de opera generalului Georgescu Pion, care a sădit cu 10.000 de puieţi de brad numele lui Mihai Eminescu pe Dealul Comja, autorul prezintă starea de spirit existentă în zonă în preajma evenimentelor din august 1940 şi speranţa localnicilor că Ţara Oaşului va rămâne în teritoriul României. Descrie apoi, în amănunt, intrarea armatei horthyste dinspre Mujdeni spre Oraşu Nou, fapt surprins cu aparatul său de fotografiat, urmând imediat instalarea noii administraţii, sediul plasei fiind mutat de la Negreşti la Oraşu Nou.
Un alt capitol intitulat “Racşa vatră de neam”, prezintă drama românilor din Racşa, care trăiau cu speranţa că tot ceea ce se întâmplă este ceva vremelnic, aşteptând revenirea la patria mamă. Familia Andron a fost în dese ori şicanată, chiar arestată, de noile autorităţi, mai ales din cauza faptului că Ioan Andron, tatăl său, era preot greco-catolic în Racşa, cu o influenţă foarte ridicată în rândul localnicilor. Poate cel mai interesant pasaj din această lucrare memorialistică este cel referitor la evenimentele trăite la Cluj în perioada studenţiei la Academia Teologică Română Unită. Ioniţă G. Andron a fost studentul acestei instituţii începând cu anul universitar 1940/1941, iar până la atacurile din martie 1944 asupra studenţilor români de la Academia Teologică, a fost martorul mai multor incidente asemănătoare, descrise amănunţit în acest material. Din cauza acestor evenimente, Ioniţă G. Andron, împreună cu fratele său Mircea, se reîntorc pe meleagurile natale, relatându-i tatălui său cele petrecute la Cluj. În text sunt reproduse mai multe scrisori din corespondenţa sa, care vin să argumenteze cele susţinute de Andron. În continuare, Ioniţă G. Andron se referă la alte momente cruciale din istoria comunităţii, precum deportarea evreilor, actul de la 23 august, perioada detenţiei din Penitenciarul din Satu Mare, domiciliul forţat sau eliberarea Ţării Oaşului.
Sursa : Claudiu Porumbăceanu – Mihaela Sălceanu; Satu Mare.Studii şi Comunicări XXXII/II

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Minuni în trafic

Activiștii de la DriversSM au lansat, în eter, o nouă provocare pentru sătmăreni. Ideea este simplă: ”Ai cameră de bord și ai surprins un...

Negocieri pentru noi curse aeriene de la Satu Mare

Numărul pasagerilor pe Aeroportul Internațional Satu Mare a crescut semnificativ în ultimii ani, ca efect al creșterii destinațiilor și frecvențelor de la Satu Mare....

Codrul mai este, oare, frate cu românul?

Îmi vine în minte stema de pe tricolor, pe care niște grăbiți, în decembrie 1989, s-au repezit s-o taie de pe simbolul nostru național....

Alu Menziken se extinde la Medieșu Aurit

Fabrica Alu Menziken din Medieșu Aurit nu reprezintă pericol nici pentru mediul înconjurător, nici pentru sănătatea medieșenilor. Acest aspect a fost reliefat în cadrul...

CSM Satu Mare trece în frunte dacă-și câștigă restanțele…

CSM Satu Mare ar putea termina anul pe primul loc al seriei C a Ligii a 4-a dacă-și va câștiga restanțele pe care le...