Țăranul român – păstrătorul teritoriului național!

Într-o Românie, de mai 30 de ani prinsă în fel de fel de scenarii întortocheate, mai vechi și mai noi, ale postdecembriștilor, întreținute de repetate provocări și manifestări, țară aflată la mâna tuturor “isteților” din Uniunea europeană, mă întreb cu destulă îngrijorare cine are ochi și gând bun pentru țărani? Țăranul care dă pâinea zilnică a țării! Țăranul român, el, cel mereu făcând istoria, suma vieții noastre, a neamului, a țării – el fiind chiar talpa țării și cel care i-a dat numele: țăran-Ţară! El, țăranul, mereu supus “uiumului zilnic”, care prin timp, a îndurat atâtea umilințe din partea mai marilor, care cu sabia și cu plugul, a apărat pâine și datinile. El a luptat mereu pentru o țară rotundă în vijelia vremii “de sub ferestrele de la Alba Iulia”, cum spunea Nicolae Iorga. Oare ce ar spune el, țăranul român, atât de apăsat de toți “chelnerii țărânei” care i-au pus mereu gând de romândare, oare ce ar spune în sinea lui despre șmecherii de azi cu salarii fabuloase din bugetul statului și așa sărac de câte 10.000 -35.000 de euro (lunar), în timp ce oamenii simpli abia își plătesc rețetele ce se umflă zi de zi? La destule categorii li se scot ochii cu amărâte pensii după o trudă și o contribuție de o viață. Oamenii cinstiți, care au lucrat o viață, nu cer pensie Guvernului, că și-au plătit-o în timpul întregii vieți, ba mai mult, ar trebui să primească dobânzi că au stat banii la ei atâți ani. Dar pensiile țăranilor, care au trudit peste 50 de ani pe ogoarele udate cu sudoare frunților?

Oare ce ar mai avea el, țăranul român de spus când mai marii văd altceva, nu soarta lor și când nu-i auzi cu discursuri în care să amintească despre strămoșul tuturor – țăranul român “începutul și sfârșitul tuturor”, prin care ne-am păstrat ființă și pământul, steagul și brazda veșnică? Oare ce spune țăranul când se simte la mâna “băieților deștepți” care disprețuiesc truda și pâinea pe care o dă el, plătită la preț de nimic, unii cu mâinile până la cot, până la umeri în sacii banului public. Ce spune țăranul când vede doar valorile unui accident, minimalizându-le pe ale noastre, cele românești? Cum vede acest lucru țăranul crescut în credință și smerenie, într-o conștiință națională adevărată, încrezător în rădăcinile dăinuirii noastre. Chiar dacă adevărul gol-goluț, supără și-i întristează pe unii, el trebuie spus ferm și la timp. Adrian Păunescu, prin 1982, stăpânit de emoții scria poemul “Demisie”: “ Suntem țărani și ne e dor de casă,/ Destul am pribegit și pătimit,/ Vrem să ne-ntoarcem, mâine-n zori acasă,/ Cu primul tren și cel mai prăpădit”.

Era acolo, în primele versuri, trecută vremea când țăranul gemea sub cotele apăsătoare, deposedat de ogorul lui, de vacă, de cal și de boi, de car de căruță, de plug, groapă și teleagă, obligat să se înscrie în C.A.P., rupt de dreptul lui sacru la proprietate, de tradiții, de rădăcini, de doina și de cântecul de jale, fiind ca un arbore smuls din rădăcini. Toate acestea poetul exclamă: “Cu mâna noastră ce plângea în brazdă/ Și-n salopete fără ecuson,/ Noiam făcut orașul dumneavoastră/ Și v-am închis în case de beton”.

Țăranul român dezrădăcinat rămâne păstrătorul efectiv al teritoriului național, cum îl numea Liviu Rebreanu. Fugea de aceea colectivizare forțată din lumea unui Ilie Moromete și a lui Țugurban. Rar i se mai face dreptate prin satele îmbătrânite. Copiii lor, pe care “inteligența politică” încă nu i-a văzut, rămân la “coada vacii”. Și când te gândești că mai înainte, prin 1955 existau pentru copiii de țărani școli, internate, cantine, manuale gratuite, burse pentru elevi merituoși. Un real câștig pentru țăran și fiul lui, o reală protecție socială. Termina un liceu, o profesională, o postliceală, o facultate și cu repartiția în mână avea asigurat un loc de muncă, un salariu, o locuință, tratament și odihnă. Unii au devenit chiar academicieni. Ce s-a ales de toate acestea? Țăranul își face semnul crucii privind spre cer, spre părintele îndurător: “ Rămâneți strămoși, stăpân slugarnici,/ Ne-am săturat de viețile de câini,/ Ați fost, și concesivi și buni, și darnici,/ Dar v-am avut aici, la noi în mâini/ Ca mâine-n zori,/ Când roua blând se lasă,/ Uitând tot ce-am făcut și tot ce-am frânt,/ Cu primul tren luând-o către casă/ Aminte să ne-aducem de pământ”. Pe țăranul român îl văd azi tot m-ai dezamăgit, aproape înfrânt, obosit, coborând. Cu el timpul n-am mai avut răbdare. Oare de ce nu vedem niciunde în țară o statuie a țăranului român? Oare nu merită? Oare?

Teodor Curpaş

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Dăncilă: Sper ca noul Guvern să ducă mai departe proiectele destinate salvării oamenilor

Premierul demis Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa, miercuri, ca noul noul Guvern să ducă mai departe proiectele destinate salvării oamenilor, adăugând că, în perioada...

Fifor: Iohannis va trebui să vină cu altă propunere după ce Orban va fi respins de Parlament

Senatorul Mihai Fifor, secretar general al PSD, susţine că preşedintele Klaus Iohannis va trebui să vină cu altă propunere de premier în cazul în...

Dăncilă: Am fi de acord cu o unire cu Pro România, dar fără Victor Ponta

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că social-democraţii ar fi de acord cu o unire cu Pro România, dar fără liderul acestei formaţiuni politice,...

Eu nu am nicio doctrină şi de aceea am îndrăznit să candidez la prezidenţiale

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Mircea Diaconu, a declarat, miercuri, cu ocazia unei întâlniri cu alegătorii la Vaslui, că este cu adevărat independent, deşi...

Un nou concurs reușit pentru Loga Dance School

Loga Dance School a participat sâmbătă 12 Octombrie 2019 la Cupa Maramuresului, concurs zonal organizat la Baia Sprie, unde au participat aproximativ 200 de...