Decizia comună de luni a MTS și a Ministerului Sănătății de a accepta testele rapide la competițiile sportive pare a le fi dat mari speranțe celor de la AJF Satu Mare că în scurt timp vor putea reporni competițiile la nivelul Ligii a 4 a, Ligii a 5-a și la copii și juniori.

Președintele AJF Satu Mare, Ștefan Szilagyi, e convins că echipele se vor organiza rapid și că după o scurtă perioadă de pregătire a actelor și nu numai, vor începe sezonul oficial.

”Așteptăm un semnal clar și de la FRF pentru a vedea ce se întâmplă cu promovarea/retrogradarea din Liga a 3-a. Să știm până la ce dată putem da campioana și când va fi barajul pentru liga a 3-a. Unele echipe din județ am văzut că se antrenează deja din februarie și martie. Eram dispuși chiar și cu teste PCR să dăm drumul măcar la Liga 4 a elite dar așa cu teste rapide sunt convins că majoritatea echipelor din județ vor putea participa în competiții” ne-a spus Ștefan Szilagyi.

Acesta așteaptă acum și modalitatea în care se va aplica acest ordin comun al MTS –Ministerul Sănătății .

” Să vedem cum se va putea face testul rapid, dacă va fi obligatoriu înaintea fiecarui meci sau tot la două săptămâni. Încă nu am primit nimic oficial în acest sens. Noi trebuie să pregătim scenariile pentru repornirea campionatelor și să dăm drumul la legitimări” mai spune Ștefan Szilagyi.

Rămâne de văzut care va fi poziția echipelor. Nu doar a celor din elite pe care le-am văzut jucând meciuri amicale din februarie încoace…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here