Motto: “O, Măicuţă Sfântă/Te rugăm fierbinte/Să ne-asculţi de-a pururi/Marea rugăminte./ Nu lăsa, Măicuţă/Să pierim pe cale,/Căci noi suntem fiii/Lacrimilor tale./Vino, Maică, iară/Nu lăsa să piară/Ţara şi poporul,/Turma şi păstorul”.
Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfântă, moartea ei a fost dumnezeiască, deoarece nu a fost moarte, ci o adormire lină. Într-un amurg, istoriseşte Înaltpreasfinţitul Justinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului, Arhanghelul Gavriil este trimis către “cea plină de dar” ca să îi aducă veste îmbucurătoare, că peste trei zile va fi chemată la Fiul ei. Inima de mamă tresări de bucurie la această veste. Gavriil i-a adus o ramură de finic. Maica Domnului şi-a primenit casa, după care s-a dus la Muntele Măslinilor şi, căzând în genunchi, acolo de unde Fiul ei Se înălţase la ceruri, îşi ridică mâinile, rugându-se fierbinte: “Fiul meu preaiubit, Care Te-ai pogorât din cer şi Te-ai întrupat din mine, ia-mă la Tine! Ajunge-mi despărţirea de Tine. Unde eşti Tu, acolo mă învredniceşte să fiu şi eu, că inima mea e arsă de dorul Tău!” La împlinirea celor trei zile vestite de înger, s-a pornit un vânt puternic şi norii cerului i-au adus pe Apostoli, care erau răspândiţi în toată lumea la propovăduirea Evangheliei lui Hristos, în satul Ghetsimani, unde era Maica Domnului. Puterea Duhului Sfânt îi strânsese ca să fie de faţă la plecarea ei. Singur Toma lipsea, dar a fost rânduiala lui Dumnezeu ca el să întârzie, ca prin el să fie arătate lucrările Sale divine. După ce Maria îi văzu adunaţi în jurul ei, le zise cu duioşie: “Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Nu vă mâhniţi pentru mutarea mea, că măcar de mă voi muta de pe pământ, de voi nu mă voi despărţi, nici de toţi cei ce mă vor chema în necazurile lor, ci voi fi neîncetată mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu pentru tot neamul creştinesc. De aceea, nu plângeţi, ci mai degrabă vă bucuraţi, pentru că de acum, din Împărăţia Fiului meu, îi voi cuprinde în rugăciunile mele pe toţi fiii pământului”. Şi-a cerut iertare de la toţi cei prezenţi şi cu faţa luminoasă şi-a dat duhul. Deodată, o lumină mare umplu casa şi coruri de îngeri suiau şi coborau, intonând cântece de preamărire lui Dumnezeu. Din mijlocul luminii, Hristos, îmbrăcat întru slavă, înconjurat de Heruvimi şi de Serafimi, primi sufletul preaiubitei Sale Maici. Îndată, toţi bolnavii care erau acolo s-au făcut sănătoşi. Dumnezeu a cinstit adormirea Preasfintei Născătoare cu minuni negrăite, pentru ca să ştie toată lumea că a adormit însăşi Maica Dumnezeului minunilor.
Apostolii, luând preacuratul ei trup, cu slăvite cântări, au pornit spre mormânt. Unii dintre iudei, văzând slăvirile ce se aduceau Maicii Domnului, se umplură de ură şi năvăliră să arunce de pe umerii Apostolilor patul în care se afla trupul ei şi astfel s-o batjocorească. Ba unul dintre ei chiar a îndrăznit să se apropie şi să pună mâinile pe pat cu gândul de a-l răsturna. Însă, pe loc i s-au tăiat ambele mâini de către o mână îngerească nevăzută, iar el, căzând la pământ, cerea iertare Maicii Sfinte. Toţi ceilalţi au orbit. Atunci şi-au cerut iertare pentru îndrăzneala lor. Sfântul Petru, luând de pe pieptul Mariei ramura de finic adusă de arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi. După aceea, a atins şi mâinile celui lovit de pedeapsa lui Dumnezeu şi pe loc s-a vindecat. Ajungând la mormânt, au aşezat într-însul trupul Mariei şi după ce au pus piatra pe uşa mormântului, încă trei zile şi trei nopţi s-au auzit cântări îngereşti împrejurul lui.
Apostolul Toma, care nu fusese de faţă la adormirea Maicii Domnului, ajunge abia după înmormântare. Era foarte trist pentru întârzierea sa. Dumnezeu, însă, a îndemnat pe Apostoli să deschidă mormântul pentru ca şi Toma să primească mângâiere de la Sfânta Fecioară. Deschizând mormântul n-au găsit acolo trupul Mariei, ci doar giulgiul singur. Tot aşa a rămas şi giulgiul Mântuitorului Iisus Hristos singur, în mormânt, după Înviere. Domnul a luat-o cu trup pe Maica Sa la ceruri şi a aşezat-o acolo unde doar El ştie. Astfel, s-a mutat la cer Maica noastră, Maica milostivirii, care se roagă neîncetat pentru iertarea şi mântuirea neamului omenesc. De mult ar fi pierdut Dumnezeu lumea, spun Sfinţii Părinţi, pentru mulţimea păcatelor cu care oamenii mânie pe Dumnezeu, dacă Maica Domnului n-ar fi mijlocit cu lacrimi fierbinţi de mamă şi suspine negrăite înaintea Fiului ei preaiubit, pe Care L-a născut în peştera din Betleem.
După cum Maica Domnului a fost mereu prezentă în viaţa Mântuitorului, aşa ea este prezentă pentru totdeauna în viaţa Bisericii lui Hristos, ne spune Înaltpreasfinţitul Justinian Chira. Ea este prietena, apărătoarea şi mângâietoarea creştinilor dreptcredincioşi. În clipele cele mai grele din viaţa lor, creştinii pe dânsa o au ocrotitoare, apărătoare şi mijlocitoare către Iisus Hristos, Fiul ei şi Dumnezeul nostru. Ei i se roagă toţi ca unei adevărate mame şi nimeni nu rămâne nemângâiat sau neajutat de Maica Domnului. Cât de frumos şi de sugestiv glăsuieşte, în acest sens, „Acatistul Maicii Domnului”: „Văd izvoare de minuni revărsându-se de la sfânta ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau şi cu credinţă se roagă ţie, că tu fiind bună eşti grabnic ajutătoare tuturor; apărătoarea ceor asupriţi, nădejdea celor deznădăjduiţi, mângâierea celor întristaţi, hrănitoarea celor flămânzi, celor goi îmbrăcăminte, celor feciorelnici curăţie, celor străini bună povăţuitoare, celor osteniţi sprijinitoare, orbilor vedere, celor surzi bună auzire, celor bolnavi grabnică vindecare… ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea pământească către dragostea lui Dumnezeu cea cerească”.
Preot dr. Cristian Boloş
