Scurta vizită a Papei Francisc la Budapesta, din Duminica a 24 – a de peste an, a re/scris istoria într-un moment de mare așteptare a comunității creștine din Ungaria și nu numai, fiind de asemenea urmărit cu interes de toate cercurile comunității internaționale.
Momentul vine într-un ceas de agravare a relațiilor dintre autoritățile ungare cu forțele ultra liberale din Parlamentul European, cu privire la teme sensibile internaționale cum ar fi: acceptarea comunităților LGBT, migrația … etc.
Cu toate prognozele mai mult sau mai puțin pesimiste ale analiștilor pro / anti europeni, Papa Francisc s-a întâlnit cu premierul Viktor Orbán, cu toate că între cei doi există păreri diametral opuse privitor la migrație și cu președintele János Áder, care a oferit o mărturie personală a credinței sale catolice la Congresul Euharistic, sosirea Sfântului Părinte în capitala Ungariei, pe 12 septembrie, marcând prima călătorie internațională a Pontifului în vârstă de 84 de ani de la operația sa din luna iulie a anului curent. (sursă catholica.ro)
Vizita Pontifului în Ungaria s-a derulat pe aproximativ șapte ore, a culminat cu Liturghia de închidere a Congresului Euharistic Internațional, Sfântul Părinte plecând mai apoi pe calea aerului, duminică după-amiază, în Slovacia, pentru a vizita patru orașe, urmând să se întoarcă la Roma pe 15 septembrie.
O agendă încărcată pentru un papă în vârstă de 84 de ani, încărcat în limitele umane și de slăbiciunile respirației cu un singur plămân, dar cu o inimă mare și generoasă … care bătând cu smerenie pe pământ ungar, L-a împărtășit și împărțit pe Isus Euharistic prin cuvânt și faptă, în cadrul rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte spunând: ”În sfârșit ne rugăm Angelus, în ziua în care venerăm preasfântul nume al Mariei. În vechime, din respect, voi, ungurii, nu rosteați numele Mariei, ci o numeați cu același titlu onorific folosit pentru regină. „Fericita Regină, vechea voastră patroană” să vă însoțească și să vă binecuvânteze! Binecuvântarea mea, din acest mare oraș, vrea să ajungă la toți, îndeosebi la copii și la tineri, la bătrâni și la bolnavi, la săraci și la cei excluși.
Cu voi și pentru voi spun: Isten, áldd meg a magyart! [Dumnezeu să îi binecuvânteze pe unguri!]” (sursă catholica.ro)
Și Binecuvântarea lui Cristos … transmisă prin Vicarul său Francisc, a venit să lămurească poziția Bisericii Catolice … gata să sprijine … să întărească Cuvântul Evangheliei și să ducă mai departe bucuria întâlnirii dintre oameni cu Cristos Euharisticul, prin păstrarea nealterată a Cuvântului Învățătorului iubit, care de 2000 de ani ne îmbrățișează pe toți, în ciuda persecuțiilor de tot felul de care Biserica Sa a avut parte în decursul istoriei.
Dar de departe … Papa Francisc a transmis lumii întregi mesajul de Iubire și de urmare a lui Isus, prin cele trei teme pe care le-a prezentat și dezvoltat în cadrul omiliei din cadrul Liturghiei de încheiere a vizitei: Viața lui Isus; Discernământul lui Isus; Drumul în urma lui Isus, și drumul cu Isus.
1. Viața lui Isus
”La acel „Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” a răspuns Petru, ca reprezentant al întregului grup: „Tu ești Cristosul”. Petru spune tot în puține cuvinte, răspunsul este corect, dar în mod surprinzător, după această recunoaștere Isus poruncește „cu asprime să nu vorbească nimănui despre el” (v. 30). Ne întrebăm: de ce o interdicție așa de drastică? Pentru un motiv precis: a spune că Isus este Cristosul, Mesia, este exact, dar incomplet. Există mereu riscul de a vesti un mesianism fals, conform oamenilor și nu conform lui Dumnezeu.
De aceea, începând din acel moment, Isus începe să reveleze identitatea sa, cea pascală, cea pe care o găsim în Euharistie. Explică faptul că misiunea sa va culmina, e adevărat, în gloria învierii, dar trecând prin umilirea crucii. Adică se va desfășura după înțelepciunea lui Dumnezeu, „care – spune sfântul Paul – nu este a lumii acesteia, nici a conducătorilor acestei lumi” (1Cor. 2,6).
Isus impune tăcerea cu privire la identitatea sa mesianică, însă nu cu privire la crucea care îl așteaptă. Dimpotrivă – afirmă evanghelistul – Isus începe să învețe „în mod deschis” (Mc. 32) că „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie” (v. 31).
În fața acestei vești a lui Isus, veste tulburătoare, putem rămâne și noi uluiți. Și noi am vrea un Mesia puternic și nu un slujitor răstignit. Euharistia este în fața noastră pentru a ne aminti cine este Dumnezeu. Nu face asta în cuvinte, ci în mod concret, arătându-ni-l pe Dumnezeu ca Pâine frântă, ca Iubire răstignită și dăruită.
2. Discernământul cu Isus
În fața veștii Domnului, reacția lui Petru este tipic umană: când se profilează crucea, perspectiva durerii, omul se răzvrătește. Și Petru, după ce a mărturisit mesianitatea lui Isus, se scandalizează de cuvintele Învățătorului și încearcă să-l descurajeze să continue pe calea sa. Crucea nu este la modă niciodată. Iubiți frați și surori, crucea nu este la modă niciodată: astăzi ca și în trecut. Dar vindecă înăuntru.
În fața Răstignitului experimentăm o luptă interioară binefăcătoare, conflictul aspru între „a gândi după Dumnezeu” și „a gândi după oameni”. Pe de o parte, este logica lui Dumnezeu, care este cea a iubirii umile. Calea lui Dumnezeu fuge de orice impunere, ostentație, de orice triumfalism, este îndreptată mereu spre binele altuia, până la jertfirea de sine. …
Tulburat de această perspectivă, Petru îl ia pe Isus deoparte și începe să-l certe (cf. v. 32). Mai înainte îl mărturisise, acum îl ceartă. Ni se poate întâmpla și nouă să-l punem pe Domnul „deoparte”, să-l punem într-un colț al inimii, continuând să ne considerăm religioși și cumsecade și să mergem înainte pe drumul nostru fără a ne lăsa cuceriți de logica lui Isus. Dar există un adevăr: El însă ne însoțește, ne însoțește în această luptă interioară, pentru că dorește ca noi, ca și apostolii, să alegem partea sa. Există partea lui Dumnezeu și există partea lumii. Diferența nu este între cel care este religios și cel care nu este religios. Diferența crucială este între Dumnezeul adevărat și dumnezeul eu-lui nostru. …
3. Drumul în urma lui Isus, și drumul cu Isus
„Mergi în urma mea, Satană!” (v. 33). Astfel, Isus îl readuce pe Petru la El, cu o poruncă îndurerată, puternică. Însă Domnul, când poruncește ceva, în realitate este acolo, gata să dăruiască. Și Petru primește harul de a face „un pas înapoi”. Drumul creștin nu este o urmărire a succesului, ci începe cu un pas înapoi – amintiți-vă asta: drumul creștin începe cu un pas înapoi –, cu o decentrare eliberatoare, cu ieșirea din centrul vieții. Atunci Petru recunoaște că centrul nu este Isus al său, ci adevăratul Isus. Va mai cădea, dar din iertare în iertare va recunoaște tot mai bine fața lui Dumnezeu. Și va trece de la admirația sterilă față de Cristos la imitarea concretă a lui Cristos.” (Papa Francisc, traducere pr. Mihai Pătrașcu)
„Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” (Marcu 8,27-35) … ne întreabă Domnul.
Valeriu Ioan
