More


    Măreția copleșitoare a Toamnei

    - Advertisement -

     

    Plouă răzvrătit peste holdele îmbătrânite de bagheta magică a Toamnei. În zarea largă, ceața stăpânește picioarele amorțite ale munților spoiți cu frunze îmbrăcate-n rochiile culorilor. E cald în odaia cetății Iubirii. Niciun greier alungat de frig n-a izbutit să adaste sub pragul înfriguratei seri ruginii. În liniștita și mohorâta zi ploioasă, zdrențuită de vânt, nici vrăbiile nu se-avântă-n crângul pustiit de ghearele blânde ale frunzelor rebele. Pășesc sfios pe străzile de cremene lucioase din noaptea plină de bucuriile parfumate ale boabelor de struguri crăpate de brume. Pe umerii scorțoși ai merilor găunoși întrezăresc ochii fascinanți ai bunicii. Aromele năvalnice ale mustului rubiniu strecurat în butoaiele îmbătrânite fără durere de-atâta neuitare. Toamna șăgalnică, răbdătoare, pătrunde cu un farmec nostalgic în paradisul minții. Am băut cu nesaț din miresmele strugurilor aurii revărsate ca un farmec peste grădinile învăluite de ceața blândă a dimineții cuprinsă de fuioarele pline de fantezie ale Ceții.

    Din trupurile răvășite de moleșeala Fericirii s-au zămislit aripi de îngeri, care-au înfrânt neputința zborului inimilor contopite în bucuria unei secunde incandescente. Am lăsat în poșta căutării telepatice chipul tău nedefinit. Salcâmii tineri mă priveau uimiți cu ochii de aur ai frunzelor îngălbenite. Te caut Iubire printre strugurii negri clătinați de adieri parfumate, ademenitoare, revărsate peste atracțiile confuze ale primei chemări de dragoste înflorită-n trupul înălțat de aripile zborului nebântuit de patimi. În ploaia rece, cuprinsă de căldura tandreții, s-au regăsit nepământeștile dorințe rușinate de căderea merelor de toamnă. În praful cuvintelor s-au ascuns pumnii delicați ai primei întâlniri cutremurată de vulcanice descătușări neprihănite.Tolănită pe culcușul de aur al paielor de grâu moțăie Copilăria răsfățată de spicele răzlețe împletite-n coronițe zglobii cu mustăți. Miriștinile miros a flori de toamnă secerate de mânia coaselor străvechi. Pe cerul trăirilor inedite plutesc primele îmbrățișări feciorelnice rostogolite peste brazdele de otavă împodobite cu flori de câmp îmbătrânite de căderea frunzelor. Respirațiile se condensează în cuvinte rostite din inima Dorinței sălbatice. Păsările câmpului se-nalță-n văzduhul singurătății ca niște regine poleite de strălucitoare raze cerești călduțe. Ciripitul lor se-așterne peste cântecele greierilor ascunși de frigul Toamnei prin tenebroasele păduri de buruieni uscate.
    În pacea câmpiei pestrițe s-a așezat Dorul pe-un pat de iarbă târzie cu prima scrisoare de dragoste țintuită în mâinile împreunate sub faldurile magice ale Beatitudinii. În lumea podelelor de lemn din căsuța străbună spoită-n culoarea albastrului de Voroneț s-a așternut ca o prințesă Înserarea cuprinsă în brațe de blândețea căldurii slobozită din cuptorul încins al sobei bătrâne. Blidele de lut ars stăpânesc pereții de chirpici de parc-ar fi niște santinele nefirești ale icoanelor vechi îmbrobodite cu ștergare născute din războiul de țesut străvechi. Rugăciunile bunicii se-nalță spre cerul credinței. Flacăra lămpii cu petrol tremură speriată de furtuna nervoasă a Toamnei. Umbrele dansează prin colțurile încăperii stârnite de unduirea Luminii difuze. O pace divină domnește peste pernele de zestre. Cerga de lână doarme pe patul de lemn sculptat de parc-ar fi un covor fermecat din poveștile turcești. Ceasul bătrân macină nemilos Timpul fără de chip. Ferestrele s-au îmbrăcat în haina neagră a nopții triste de toamnă. Somnul s-a așezat blând, ca o mângâiere de mamă, peste ochii visători de copil.

    Perele aurii și piersicile pufoase din grădina clopotarului Toma încoronează nunțile vegheate de îngeri, vestite de dangătul clopotului fermecat. Silvaizul fierbinte de prune, pe jumătate fiert, e savurat cu linguri de lemn de copiii pofticioși…reîntorși de pe ulițele satului cucerite de frunzele răvășite de vântul din Nord. Poveștile bunicilor încercate de războaiele fratricide păstrează mirosul frunzelor veștede și-al cozonacilor cu nucă rumeniți în cuptoarele strămoșilor. Cei mai dragi, dintre cei dragi, plecat-au în Lumea nemuritoare a Luminii. Acolo, toate aceste trăiri n-au cunoscut blândețea amăruie a Dorului pământean îmbrăcat în haina Misterului Bucuriei divine. Mă dor…Mă dor amintirile din vremea tinereții vremelnice cu cozonaci și friptură de miel. Mă dor cuvintele nespuse în vremea întâiului sărut parfumat de aroma strugurilor.Mă dor fulgii amintirii, din toamnele de altădată ale copilăriei, topiți pe obrajii încinși de nestăpânirea nefirească. Mă dor frunzele veștede de nuc bătrân, măr gutui, cais…căzute pe caldarâmul sufletului îndrăgostit de piersici și mere Ionathan…rătăcite prin nemuritoarea Grădină a bunicii. Emoționante sunt versurile poetului Nichita Stănescu, cuprinse ca niște nestemate fermecătoare în poemul EMOȚIE DE TOAMNĂ: ,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta./Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,/că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin./ Și-atunci mă apropii de pietre și tac,/iau cuvintele și le-nec în mare./Șuier luna și o răsar și o prefac/ într-o dragoste mare.”

    Dumitru Timerman

     

     

     

     

     

     

     

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img