Un grav accident de circulație s-a produs marți seara în localitatea Apa. Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul asupra mașinii și s-a răsturnat în șanț.
În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat, astfel că a fost nevoie de intervenția forțelor profesioniste pentru descarcerare.
Două echipaje ale pompierilor sătmăreni au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor pentru descarcerarea și acordarea îngrijirilor medicale victimei
Victima a fost eliberată dintre fiarele contorsionate ale mașinii, iar după primul consult medical făcut la fața locului, s-a constata că șoferul a suferit răni ușoare. Cu toate acestea a fost transportat la spital.
Polițiștii contimnuă cercetările pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.