More


    Ce nu e bine să faci în Postul Paștelui

    - Advertisement -

    Postul Paștelui a început în data de 7 martie 2022 și durează până pe 23 aprilie. În toată această perioadă de 48 de zile sunt câteva reguli nescrise pe care credincioșii au grijă să le păstreze.

    Printre lucrurile pe care creștinii ortodocși nu au voie să le facă sub nicio formă în cele 48 de zile din Postul Paștelui se numără consumul de alimente din carne, lapte și ouă.

    De asemenea, cel mai mare și cel mai restrictiv post de peste an ne spune că primele zile trebuie să fie extrem de dure. Asta înseamnă că se recomandă postul complet, ceea ce înseamnă că nu se mănâncă și nu se bea nimic.

    Biserica Ortodoxă ne învață că putem apela la dejunare în cazul în care nu putem ține post negru. Mai exact, postul se poate ține până seara, moment în când se poate mânca numai pâine și se poate bea doar apă.

    Totodată, în Postul Paștelui nu se fumează și nu se bea alcool. În plus, creștinii trebuie să se rețină de la gândurile necurate, pofte, patimi și fapte rele. E foarte important să închinăm rugăciuni pentru curățarea de păcate.

    În această perioadă este importantă şi o sfinţire a casei. Slujba oficiată de preot se numeşte Sfeştanie și are rolul de a alunga duhurile viclene, de a ierta micile păcate, cum ar fi gândurile rele, precum și aducerea de sănătatea trupească și sufletească.

    Preoții mai adaugă că în perioada celor 48 de zile de post nu se fac nunți și botezuri. Evenimentele acestea nu au loc nici după Paște, în Săptămâna Luminată.

    „Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida sau a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale” spune părintele Nicolae D. Necula, în volumul „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică”.

    De asemenea, trebuie să evităm să fim invidioși în această perioadă și să ne cerem iertare ori de câte ori este nevoie.

    Se spune că fericirii îi place liniştea. Nu bârfi, nu fi invidios, nu şuşoti, nu te uita în curtea celuilalt. Deşi, oricum o să se uite. Dar doar atât. Uitaţi-vă şi nu ziceţi nimic. Nu aş vrea să fiu un judecător. Poate că, la un moment dat, sunt cel mai păcătos om de pe pământul ăsta şi de multe ori în post e bine să ne cerem iertare.

    Cel mai important lucru este acesta. Se spune aşa: a greşi poate oricine, a-şi recunoaşte greşeala o face numai cel destoinic. A-şi cere iertare o face numai cel curajos şi a reînnoi relaţiile o face numai cel puternic. Sunt 48 de zile de post şi e timp suficient să ne cerem iertare.

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img