More

    Lansare de carte Gheorghe Glodeanu la Carei

    Luni, 11 aprilie, la Castelul Károly, de la ora 13.00, va avea loc lansarea a două volume de carte scrise de către prof.  univ. dr. Glodeanu Gheorghe: “Mitografii. Incursiuni într-o bibliotecă mitologică” și “Scriitori, cărți muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română”, apărute la editura Ecou Transilvan din Cluj Napoca. La eveniment va participa și poetul George Vulturescu, care va recita din versurile sale.

                Gheorghe Glodeanu s-a născut la 9 decembrie 1957 în Carei. A absolvit Școala Generală nr.1 din Carei (1964-1972), apoi Liceul Real-Umanist din Carei (1972-1976), urmând studiile universitare la Facultatea de Filologie din Cluj, specialitatea limba și literatura română-limba și literatura franceză (1977-1981). Titlul lucrării de licență: Metamorfozele timpului în proza fantastică a lui Mircea Eliade. A obținut titlul de doctor în filologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 1996, cu teza Poetica romanului românesc interbelic. O posibilă tipologie a romanului. Conducător științific: prof. univ. dr. Ion Vlad.

                În prezent este profesor universitar la Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (UTCN). Este căsătorit, are un copil.

                Activitatea științifică a acestuia s-a concretizat prin publicarea a peste 550 de articole, studii și recenzii în câteva din cele mai prestigioase reviste de specialitate din țară: TribunaSteauaFamilia, Vatra, România literară, Contemporanul, Flacăra, Caiete critice, LuceafărulJurnalul literarViața Românească, Poesis și multe altele. În 1987 i s-a decernat premiul pentru critică literară al revistei Tribuna.

                După 1989, s-a numărat printre membri fondatori și principalii animatori ai unor publicații literare precum Poesis și Pleiade (din Satu Mare), Archeus, Nord Literar, România km 0 (din Baia Mare). Pe parcursul anilor, am fost cronicarul literar al mai multor reviste: Tribuna din Cluj (în perioada 1984-1998), Poesis din Satu Mare (din 1990 până în prezent), Jurnalul literar din București (din 1998 până în 2005), Viața Românească (București), Archeus din Baia Mare (din 1995) și Nord Literar (din 2003).

                Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1998.

                A avut debutul publicistic cu eseul Metamorfozele timpului (în romanul Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade), în Tribuna nr.7, 12 februarie 1981, la rubrica „Alpha” girată de profesorul și criticul Liviu Petrescu.

                A debutat editorial cu volumul Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, Editura Gutinul, Baia Mare, 1993. A publicat 23 cărți de critică și istorie literară la edituri de prestigiu.

                În 2021, a fost distins cu premiul PRO URBE de către Consiliul Local al Municipiului Carei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE