More


    Christus Vincit, Christus Regnat, Christus Imperat! Pacea, semnul vizibil al Învierii

    - Advertisement -

    “Este trist că… vuietul de moarte al armelor se aude mai mult decât sunetul clopotelor care vestesc Învierea; și este trist că armele iau din ce în ce mai mult loc cuvântului” spunea Papa Francisc duminică, 24 aprilie a.c., la rugăciunea Regina Caeli din Piața Sf. Petru, zi în care Biserica răsăriteană a sărbătorit în acest an Paștile potrivit calendarului iulian.

    Acest vuiet de moarte al armelor, aduce acea tristețe resimțită în surdina sufletească a celor care ne-am îndreptat pașii spre a lua Lumină în noaptea Învierii … acea LUMINĂ PASCALĂ transmisă potrivit tradiției și credinței moștenite de la strămoșii noștri.

    Acei strămoși care ne-au transmis bucuria sărbătorii care, de aproape două milenii, a revelat omului adevăratul sens al vieții: Realitatea care depășește orice condiție limitată a firii noastre, regăsind ”Eternitatea înreînnoită” și ”Via Speranță”.

    Când Cerurile s-au deschis îmbrățișând mai mult ca niciodată de suferința umană, am realizat încă o dată cât de mici suntem în fața Cuvântului care trasează istoria noastră aici, pe Pământ.

    Cu toate acestea, omul de azi își caută încă sensul…

    ChristusVincit

    La doi ani de la începutul pandemiei, Papa Francisc a celebrat Liturghia solemnă din Vatican în duminica Paștilor din calendarul roman (pe 17 aprilie a.c.), în fața a peste 50 de mii de oameni care au intonat într-un singur glas bucuria Învierii, un „Resurrexit” din Caput Mundi împreunăcu o rugăciune pentru pace în Ucraina.

    „Să ne lăsăm învinși de pacea lui Cristos cel Înviat!” îndeamnă Pontiful, narând starea noastră de angoasă din prezent și incredulitatea în fața unui astfel de eveniment, mai mult decât extraordinar, retrăit în zilele noastre.

    „Nici privirilor noastre nu le vine să creadă, în acest Paște de război (…) Ne este greu să credem că Isus a înviat cu adevărat, că a învins moartea cu adevărat. Să fie oare o închipuire, un rod al imaginației noastre? Nu, nu este o închipuire! Astăzi, mai mult ca niciodată, răsună vestea pascală atât de îndrăgită Răsăritului creștin: «Cristos a înviat! Adevărat a înviat!». Avem nevoie de Răstignitul Înviat pentru a crede în victoria iubirii, pentru a spera în reconciliere. Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de El, să vină între noi și să ne spună din nou: Pace vouă!”. (Papa Francisc, fragment din Predica de Paști 2022)

    „Să lăsăm pacea lui Cristos să intre în viețile noastre, în casele noastre, în țările noastre”
    A fost invitația Papei Francisc la tradiționalul mesaj din acest an, adresat lumii întregi de la loja centrală a Bazilicii Sf. Petru în ziua de Paște. Un discurs care a avut în centru aceeași apropiere vie pentru Ucraina și Orientul Mijlociu: „Port în suflet numeroasele victime ucrainene, milioanele de refugiați și persoane strămutate în interiorul țării, familiile divizate, bătrânii rămași singuri, viețile zdrobite și orașele distruse. Am în ochi privirea copiilor care au rămas orfani și care fug de război.”

    Cu aceste cuvinte, Papa a readus în actualitate întrebarea tulburătoare pusă de oamenii de știință în urmă cu aproape șapte decenii: „Vom pune capăt omenirii, sau va putea omenirea să renunțe la război?” citând Manifestul Russell – Einstein redactat la data de 9 iulie 1955.

    ”Reînnoiesc apelul pentru un armistițiu de Paște, semn minim și tangibil al dorinței de pace.
    Opriți atacul, pentru a face față suferinței populației epuizate; să ne oprim, ascultând de cuvintele Celui Înviat, care în ziua de Paști repetă ucenicilor săi: „Pace vouă!” (Lc 24,36; In 20,19.21)”, a subliniat Succesorul lui Petru o săptămână mai târziu, de Paștele Ortodox și Greco – Catolic, făcând din nou apel la cei care dețin puterea națiunilor:

    „Vă cer tuturor să sporiți rugăciunea pentru pace și să aveți curajul de a spune, de a arăta că pacea este posibilă. Lideri politici, vă rog, să ascultați vocea oamenilor care doresc pacea, nu o escaladare a conflictului!” .

    Pe 25 aprilie 2022, Papa Francisc a trimis și o scrisoare patriarhului Kirill pentru a transmite urările Sanctității sale, de Paștele Ortodox, în care își exprima speranța ca „Duhul Sfânt să transforme inimile noastre și să ne facă adevărați făcători de pace, mai ales pentru Ucraina, sfâșiată de război, pentru ca marea trecere pascală de la moarte la noua viață în Cristos să devină realitate pentru poporul ucrainean, care își dorește o nouă auroră care să pună capăt la întunericul războiului” (Mesaj publicat de ”Patriarchia.ru” și preluat de ”Vatican News”).

    Acum, la încheierea sărbătorilor pascale din acest an, am putea să ne regăsim cu toții în cel care „nu crede, până nu vede”, cel despre care românul spune cu o vorbă că „e ca Toma necredinciosul”

    El însă, Cristos, ne arată Papa Francisc, „ne reprezintă pe noi toți, care nu eram prezenți în cenacol când Domnul cel Înviat s-a arătat apostolilor și nu am avut alte semne fizice sau apariții din partea Lui. (…)

    În apostolul Toma este istoria fiecărui creștin, a fiecăruia dintre noi: sunt momente dificile, în care viața pare să dezmintă credința, în care ne aflăm în criză și avem nevoie să atingem sau să vedem …. dar, asemeni apostolului Toma, este un loc unde îl putem descoperi pe Isus: în Milostivirea Sa”, în iertarea noastră. Iar din iertare se naște pacea.

    Zile în Lumină și multă pace!

    Dr. Mihaela Caba



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img