More

    Activitate a polițiștilor sătmăreni. Sancțiuni în valoare TOTALĂ de 5.220 lei

    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, în 01 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, de prevenire a faptelor antisociale și efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza municipiului Satu Mare.
    Astfel, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare au verificat buna funcţionare a autoturismelor din punct de vedere tehnic, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii.
    Scopul activităților a fost reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.
    Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.220 lei.
    Totodată, au fost ridicate 6 certificate de înmatriculare, pentru modificări la sistemul de evacuare al gazelor, folii neomologate, anvelope uzate și pentru anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturism.
    În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au identificat un bărbat, de 30 de ani, din Satu Mare care se afla la volanul unui autoturism, după ce a consumat substanțe psihoactive.
    În urma testării, bărbatul a fost depistat pozitiv la tetrahidricanabiol.
    Verificările în cauză continuă față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența altor substanțe.
    Polițiștii sătmăreni continuă activitățile care au ca scop conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile și consecințele negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE