More


    Unirea Principatelor Române marcată la Satu Mare. 164 de ani de la Mica Unire

    - Advertisement -

    Odată cu data de 24 ianuarie, se sărbătoreşte pe tot teritoriul ţării noastre, Mica Unire, respectiv Unirea Principatelor Române. Pe de altă parte, în Satu Mare manifestările aferente au avut loc începând cu orele 10.00 ale dimineţii pe platoul din faţa Inspectoratului Județean de Poliție, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

    Lista manifestărilor s-a deschis cu prezentarea onorului de către Garda de Onoare, iar în continuare, artistul sătmărean Petrică Mureșan a intonat Imnul Național al României. Nelipsit a fost ceremonialul religios susținut de către preoții militari din garnizoana Satu Mare.

    La evenimentele din data de 24 ianuarie, au participat sute de sătmăreni printre care îi amintim pe primarul Kereskenyi Gabor, subprefectul Altfatter Tamas, viceprimarul Adelin Ghiarfaș, prefectul Radu Roca, directorul cancelariei, Radu Iancu, subprefectul Romeo Pop, viceprimarul Cristina Tămășan Ilieș, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba deputatul Adrian Cozma.

    Prezente au fost și partidele politice din județ, PSD având din nou cea mai numeroasă prezență, delegația social democraților fiind condusă de președintele Mircea Govor.

    Prefectul Radu Roca a transmis mesjul primului ministru  

    „Unirea Moldovei cu Țara Românească sub acelaș domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor care a deschis calea emancipării și modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile și investiții ce au consolidat apropierea culturală, politică și ecnomică a celor două principate române. Rădăcinile României Europene se repezesc în Unirea Principatelor Române act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obicetivelor comune.

    Am admirat întotdeauna unitatea artizanilor Unirii Principatelor Române din 1859 și eforturile care au continuat până la făptuirea Marii Uniri din 1918, visul de veacuri  tuturor Românilor. Responsabilitatea clasei politice și a instituției statului este să onoreze actul energic al întregii națiuni române, așa cum Mihail Kogălniceanu descria Unirea Principatelor Unite și să urmeze exemplul reformelor majore care au stat la baza evoluției către România de astăzi. La fel ca acum 164 de ani, dorința de emancipare națională și aspirațiile legitime ale românilor trebuie să rămână repere ale acțiunii statului. Lecția istorică rămasă peste timp este că prin voință, unitate și curaj este susținerea cetățenilor noștri astfel încât putem reuși cele mai ambițioase obiective.

    Aderarea României la NATO, obținerea statutului de membru a Uniunii Europene sunt exemple grăitoare, România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitor. Miza noastră comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și întregii lumi, iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate care în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viață mai bună fiecărui român, condiții și oportunitpți similare la sate, orașe și în toate comunitățile.

    În România Europeană, toți cetățenii trebuie să aibă șanse egale, să se simtă în siguranță și să aibă speranța unui viitor mai bun și mai prosper, vegheat de valorile și libertățile democratice. Bucuria care ne însuflețește prins în Hora Unirii la evenimentele dedicate acestei zile și cu multe alte ocazii, dar și coagularea socială pe care o regăsim în momentele dificile îmi dă o încredere că românii și-au păstrat spiritul unitar, prețuiesc valoarile trecutului și merg împreună spre viitor, astfel de etape din istoria noastră le păstrăm vii în memoria societății.

    Se cuvine să le transmitem generațiilor tinere și să le amintim că societatea îi recunoaște și îi urmează pe cei ce deschid noi drumuri prin idealurile nobile. Energia, implciarea și susținerea societății sunt vitale pentru atingerea obiectivelor idinspensabile de ezvoltare, răspunsul adecvat la provocările de securitate actuale și valorificarea oportunităților deschise prin surse de finanțare pe care România le are în acest moment. Istoria ne dovedește că unirea asigură siguranță, conferă protecție și speranță pentru un viitor mai bun, exemplu de viziune, solidaritate, curaj și mobilizarea generației care a realizat Uniunea Principatelor ne însoțește azi pe drumul pe care dorim să îl urmeze România. Hai să dăm mână cu mână pentru prezentul și viitorul nostru European”

    Sute de sătmăreni au făcut Hora Unirii

    Interpretul de muzică populară Petrică Mureșan, pe lângă intonarea Imnului Național a susținut și un moment artistic, un recital de cântece patricotice.

    Spre finalul evenimentului oficialitățile au depus coroane și jerbe la flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului Județean de Poliție.

    Cei care au dat startul depunerilor de coroane și jerbe de flori au fost Instituția Prefectului Satu Mare, urmați de Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Garnizoana Satu Mare, iar mai apoi membrii partidelor politice din Satu Mare.

    Ca în fiecare an, șirul manifestărilor s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii la care au participat toți sătmărenii părtași la eveniment.

    La mulți ani, România!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare