Medieșenii se pot înscrie în programul Rabla Local

Medieșenii se pot înscrie  în programul Rabla Local
Locuitorii comunei Medieșu Aurit se pot înscrie în Programul „Rabla local” care a înceut luni. Anuntul a fost făcut chiar de primarul acestei comune, Marian Torok. Astfel, cei din Medieșu Aurit, dar și cei din toate comunele înscrise în acest program, pot casa maşini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă. Statul oferă în schimb 3.000 de lei. Sunt, însă, și câteva condiții: de exemplu, timp de trei ani, beneficiarii nu vor putea cumpăra o maşină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5. Cei interesați de program se pot înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. „În acest moment avem 500 de primării înscrise” în program, a spus la Digi24 ministrul Mediului Mircea Fechet. „Există o procedură foarte simplă. Persoanele fizice trebuie să fie înscrise în platforma AFM, ele trebuie să aibă domiciliul pe raza primăriei pe raza căreia a fost delegat proiectul, autovehiculul să fie mai vechi de 15 ani, să fie înscris pe rolul primăriei respective, adică să plătească impozit pentru mașina respectivă”, a explicat el. „În această primă fază putem să discutăm despre 100.000 de români, potenţiali beneficiari ai programului”, a adăugat Fechet.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand