More

    DOLIU PS Timotei Sătmăreanul a oficiat slujba Înmormântării pentru mama inginerului Mircea Lețiu

    Sâmbătă, 2 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba Înmormântării pentru Elisabeta Lețiu, mama domnului inginer Mircea Lețiu, care s-a mutat la Domnul la vârsta de 79 de ani.
    Cu acest prilej, în aceste momente triste, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a transmis un mesaj de condoleanțe, mângâiere și întărire pentru familia îndoliată.
    Din soborul părinților slujitori amintim pe Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ și Pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului.
    Amintim faptul că datorită sprijinului domnului inginer Mircea Gheorghe Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului și a Adunării Naționale Bisericești, Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns pentru a treisprezecea oară şi în Eparhia noastră.
    Elisabeta Lețiu s-a născut la data de 12 noiembrie 1944 în localitatea Chisău, comuna Săuca, județul Satu Mare. În 10 noiembrie 1962 s-a căsătorit cu Gheorghe Lețiu și au trăit împreună, într-o frumoasă armonie de familie și simfonie bineplalăcută lui Dumneze,  până la data de 5 septembrie a anului 1997, atunci când a rămas văduvă. Familia a fost binecuvântată cu doi copii, Mircea-Gheorghe și Ioan-Sorin, buni creștini, cu frică de Dumnezeu. A trecut la Domnul la data de 30 noiembrie 2023, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei. Bunul Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în Împărăția Sa! Veșnica ei pomenire!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE