“Sfântă-i Sara de Crăciun” – o seară de colinde și tradiții la Satu Mare

“Sfântă-i Sara de Crăciun” – o seară de colinde și tradiții la Satu Mare
||||||
Luni, 16 decembrie 2024, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare a găzduit serbarea tradițională „Sfântă-i Sara de Crăciun”, organizată de Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”.
Evenimentul, care a început la ora 15:30, a reunit elevi, profesori, oficialități și membri ai comunității, oferindu-le o seară plină de emoție, colinde și tradiții de Crăciun.Programul a debutat cu interpretarea unor colinde de către profesorii liceului, urmată de momentul artistic Scena Viflaimul, pus în scenă de grupul de teatru al școlii. De asemenea, elevii, de la cei mai mici până la cei mai mari, au încântat publicul cu o serie de colinde tradiționale, aducând magia Crăciunului pe scenă. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor personalități marcante: Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, prefectul Ioan Tibil, directorul cancelariei, Radu Iancu, inspectorul școlar general, Anișoara Boitor, inspectorul școlar adjunct, Mariana Sălăgean. Serbarea „Sfântă-i Sara de Crăciun” a devenit o tradiție îndrăgită, aducând în inimile tuturor participanților bucuria sărbătorilor de iarnă și valorile autentice ale spiritualității și culturii românești.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand