Deputatul Mircea Govor: ,,Susțin fermierii locali prin fapte, nu vorbe – pentru piețe corecte și legislație responsabilă”

Deputatul Mircea Govor: ,,Susțin fermierii locali prin fapte, nu vorbe – pentru piețe corecte și legislație responsabilă”

Declarație politică în Parlamentul României

În contextul provocărilor cu care se confruntă agricultura românească și al presiunilor tot mai mari din partea pieței, vocea fermierilor are nevoie de susținere reală. Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, în Parlamentul României, a depus o declarație politică ce reafirmă sprijinul pentru agricultorii locali, pentru piețe corecte și pentru eliminarea samsarilor și a practicilor neloiale. Redăm mesajul transmis:

,,Astăzi am depus în Parlament o declarație politică prin care am reafirmat sprijinul meu pentru fermierii români și pentru piețe corecte, libere de samsari și speculanți.

Proiectul de lege pe care l-am inițiat, alături de colegii mei din Comisia pentru Agricultură, are un obiectiv simplu și necesar:

  • protejarea agricultorilor care muncesc cu cinste,

  • eliminarea samsarilor și a produselor de import vândute sub eticheta de “produs românesc”,

  • aplicarea corectă a facilităților fiscale pentru fermierii reali.

Scopul este limpede: piețe curate, dominate de produse autentice românești, nu de marfă de import ascunsă sub paravanul producției autohtone.

Am subliniat faptul că acest proiect:

  • nu introduce taxe noi,

  • nu lovește micii producători,

  • nu pune “biruri pe vânzătorii de pătrunjel”.

Ținta noastră sunt samsarii și certificatele false, nu oamenii care muncesc pământul cu cinste.

Poziția mea este fermă: susțin fermierii din cooperative și agricultorii autohtoni. Doar printr-o legislație corectă și aplicată fără excepții putem avea piețe transparente și corecte, în slujba producătorilor și a consumatorilor români.”

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand