CLEAN MAX investește peste 6,8 milioane lei în modernizarea și extinderea producției la Satu Mare

CLEAN MAX S.R.L., companie locală din Satu Mare, a demarat implementarea proiectului „Creșterea Competitivității CLEAN MAX S.R.L.” (cod SMIS 308424), finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, pentru care Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest îndeplinește rolul de Autoritate de Management.

Contractul de finanțare a fost semnat la data de 22 octombrie 2025, iar proiectul se va derula până în 22 octombrie 2027, la punctul de lucru din Municipiul Satu Mare, Str. Șoimoșeni nr. 28/A, județul Satu Mare, identificat prin nr. cadastral 150114.

Prin această investiție, compania va moderniza și extinde capacitatea de producție de hârtie igienică și prosoape de hârtie, realizate în diferite dimensiuni și pentru diferite tipuri de consumatori, atât pentru piața de retail, cât și pentru sectorul profesional. Achiziția unor echipamente moderne, eficiente energetic, și instalarea unui sistem fotovoltaic vor ajuta la fabricarea unor produse de calitate superioară, dar și la reducerea consumului de energie din surse convenționale.

Investiția va aduce schimbări importante în activitatea CLEAN MAX, care va putea produce mai mult, mai rapid și într-un mod mai sustenabil, răspunzând mai bine cererii tot mai mari pentru produse igienico-sanitare. Extinderea capacității de producție va contribui la consolidarea poziției companiei pe piața locală și regională și la dezvoltarea relațiilor cu noi clienți.

Proiectul are și un impact social direct: alături de menținerea locurilor de muncă existente, vor fi create cinci noi locuri de muncă, dintre care unul este destinat unei persoane aflate într-o categorie defavorizată. Astfel, compania sprijină dezvoltarea comunității locale, oferind noi oportunități de angajare și contribuind la întărirea economiei din regiune.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează retehnologizarea companiei prin achiziționarea de echipamente performante, care vor permite crearea unui flux de producție modern, creșterea productivității muncii și a numărului de angajați prin valorificarea acestor investiții, precum și aplicarea principiilor orizontale, respectiv promovarea egalității de șanse, integrarea practicilor de dezvoltare durabilă și îmbunătățirea eficienței energetice.

Valoarea totală a proiectului este de 6.857.350,69 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 4.047.508,53 lei, după cum urmează: din Fondul European de Dezvoltare Regională – 3.440.382,25 lei și Bugetul Național – 607.126,28 lei.

Adresă poștală: Mun. Satu Mare, Str. Șoimoșeni, nr. 28/A, jud. Satu Mare, identificată prin nr. cadastral 150114, România

Email: proiectcleanmax@gmail.com , Telefon: +40744966044

Investim în viitorul regiunii!

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene, a Guvernului României sau a Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027”

ȘTIRI RECENT ADĂUGATE