Șofer depistat la volan cu permisul suspendat, în localitatea Apa

Șofer depistat la volan cu permisul suspendat, în localitatea Apa

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Bacău, este cercetat de polițiști după ce a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 23 iunie, în jurul orei 19:20, când polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare desfășurau activități specifice de supraveghere și control al traficului pe Drumul Național 19F, în localitatea Apa.

În timpul verificărilor, oamenii legii au oprit pentru control un autoturism condus de bărbatul de 25 de ani. După legitimarea acestuia și consultarea bazelor de date, polițiștii au constatat că șoferul figura cu exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată.

Ca urmare a celor constatate, pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Polițiștii reamintesc că respectarea regimului rutier este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic, iar conducerea unui autovehicul în perioada în care permisul este suspendat reprezintă o infracțiune prevăzută de lege și atrage răspunderea penală.â


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te