E bomba politică a zilei: ministrul de Finanțe Adrian Nazare ar putea fi următorul premier, la șefia unui cabinet ”de armistițiu”! Asta ar însemna ca PNL, USR și UDMR să revină la sentimente mai bune față de PSD, fost partener al lor în coaliția instalată la guvernare anul trecut. Și invers, firește.
Scenariul unui guvern ”de armistițiu” a fost avansat miercuri, la un podcast, de către premierul demis Ilie Bolojan.
Șeful liberalilor a respins o nouă coaliție cu PSD și a pus pe tapet varianta unui guvern ”de tip armistițiu cu durată clară”.
”E greu de presupus că un guvern în care se reface coaliția ar mai putea funcționa din cauza evoluției pe care am avut-o în această perioadă. Asta e exclus din start. Pot fi guverne minoritare sau guverne de tip armistițiu cu durată cât se poate de clară pentru a ieși din blocajul legat de absorbția de fonduri europene. Riscul e să nu închidem aprobarea (proiectelor din PNRR – n.r.) în parlament voluntar”, a spus Bolojan.
În aceste condiții, după propunerile de premier numite Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, de la trioul PNL-USR-UDMR, ar putea apărea o nouă variantă pentru șefia viitorului cabinet. Este vorba despre ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, interimar în funcție la acest moment, care ar urma să conducă un guvern ”de armistițiu”, susține surse politice citate de g4media.























