Tășnadul a avut parte marți, 18 august, de o vizită cu o puternică încărcătură pentru fotbalul local. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a ajuns pentru prima dată în oraș, într-o vizită de lucru la invitația primarului Adrian Farcău și a conducerii clubului Unirea Tășnad.
Alături de Burleanu s-a aflat Felix Grigore, managerul Departamentului Competiții din cadrul FRF, iar la întâlnire a participat și președintele Asociației Județene de Fotbal Satu Mare, Ștefan Szilagyi.
Vizita a avut ca punct central dezvoltarea infrastructurii sportive din Tășnad, în special posibilitatea unei colaborări între FRF și Primăria Tășnad pentru construirea unei baze sportive moderne, care să includă un teren sintetic de dimensiuni mari, în zona ștrandului.
Burleanu, pentru prima dată la Tășnad
Răzvan Burleanu a avut o întâlnire la sediul Primăriei Tășnad cu stafful tehnic și administrativ al Unirii Tășnad, o parte dintre consilierii locali și mai mulți sponsori ai echipei.
Discuțiile au vizat atât situația actuală a clubului, cât și perspectivele de dezvoltare a fotbalului din oraș, de la echipa de seniori, participantă în Liga 3, până la centrul de copii și juniori.
Primarul Adrian Farcău consideră vizita una importantă nu doar pentru fotbal, ci pentru întreaga comunitate.
„Așa este și mulțumim tuturor celor implicați. Și asta înseamnă promovare și imagine. Uite că reușim să ducem și lumea în stațiune și să ne facem cunoscuți. Și ce mai bun mod decât să legi sportul de sănătate, de turism, ca să-ți promovezi stațiunea”, a declarat edilul Tășnadului după întâlnirea cu conducerea FRF.
O bază sportivă, următorul mare proiect
Principalul subiect discutat la Tășnad a fost proiectul unei noi baze sportive, pentru care administrația locală își dorește sprijinul și avizul Federației Române de Fotbal.
Primăria are deja terenul disponibil, în apropierea ștrandului, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj important pentru materializarea proiectului.
„Finalul discuției a fost acela că avem nevoie de avizul Federației Române de Fotbal pentru proiectul bazei sportive pe care ne-o dorim la Tășnad. Mai mult ca sigur, după ce domnul președinte ne-a cunoscut, a văzut și a auzit povestea echipei de fotbal Unirea Tășnad și a centrului de copii și juniori, vom avea sprijinul pentru construirea acestei baze sportive la noi în oraș”, a explicat Adrian Farcău.
Nu este prima tentativă a administrației locale de a dezvolta infrastructura sportivă. Un proiect anterior trecuse inclusiv de avizul Companiei Naționale de Investiții, însă finanțarea a fost pusă pe pauză în contextul restrângerii investițiilor publice la nivel național.
„Așa, ca administrație, încerci toate variantele ca să poți să-ți dezvolți infrastructura în oraș”, a spus primarul.
„Tășnadul e printre puținele locuri unde n-a ajuns”
Un alt aspect remarcat de edil după întâlnire a fost faptul că Tășnadul reprezintă una dintre comunitățile în care președintele FRF nu ajunsese până acum, deși orașul are o echipă care evoluează la nivelul Ligii 3.
Burleanu a vizitat stadionul și terenul de antrenament, iar apoi a ajuns în stațiunea Tășnad.
„A recunoscut că Tășnadul e poate printre puținele locuri unde n-a ajuns și care are echipă la nivel de Liga 3. Noi ne bucurăm că astăzi a fost în mijlocul nostru”, a precizat Farcău.
Pentru administrația locală, vizita reprezintă și o oportunitate de promovare a orașului, într-un moment în care sportul poate deveni un instrument important de promovare turistică.
Primăria promite sprijin pentru Unirea Tășnad
Discuțiile nu s-au limitat însă la infrastructură. Unirea Tășnad urmează să înceapă un nou sezon în Liga 3, după ce ediția precedentă a fost una dintre cele mai bune din ultimii ani, formația sătmăreană reușind calificarea în play-off.
Lotul este acum unul mult schimbat și orientat spre tineri, însă administrația locală își propune ca echipa să rămână la același nivel.
„Noi o să susținem la maxim evoluția echipei. Cel puțin menținerea la nivelul la care am fost anul trecut este una dintre dorințele noastre și este deja o chestiune discutată și în Consiliul Local”, a transmis primarul.
Primăria a alocat deja o finanțare pentru Unirea Tășnad, iar planul este ca suma să fie suplimentată spre finalul anului.
„Am alocat o finanțare și discuțiile sunt că pe sfârșitul anului vom suplimenta această sumă ca să putem menține echipa cel puțin la nivelul la care am fost anul trecut.”
Sponsorii, o piesă importantă în proiectul Unirii
Pe lângă sprijinul administrației locale, clubul încearcă să atragă în continuare sponsori din mediul privat.
„Există și în aceste momente echipa care manageriază clubul de fotbal, face demersuri și întâlniri cu sponsorii pentru a continua povestea frumoasă pe care am avut-o până în acest an. Am obținut deja sponsorizări și sume consistente, dar fiecare leuț contează, se contabilizează și va fi folosit în interesul echipei”, a mai spus Adrian Farcău.
Unirea Tășnad beneficiază și de un public care a devenit unul dintre punctele forte ale clubului. O medie de 600-800 de spectatori la meciurile de acasă este, în Liga 3, un argument important pentru dezvoltarea proiectului.
„Asta e impresionant pentru noi ca autorități, să vezi că tribunele întotdeauna sunt pline”, a remarcat primarul.
O zi importantă pentru fotbalul tășnădean
Vizita lui Răzvan Burleanu la Tășnad vine cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon de Liga 3 și într-un moment în care administrația locală, clubul și mediul privat încearcă să consolideze proiectul Unirea.
Dincolo de caracterul simbolic al primei vizite a președintelui FRF în oraș, întâlnirea poate reprezenta și începutul unei colaborări concrete pentru infrastructura sportivă.
Dacă proiectul bazei sportive cu teren sintetic de dimensiuni mari va prinde contur, Tășnadul ar putea avea nu doar o echipă de Liga 3 susținută de comunitate, ci și infrastructura necesară pentru dezvoltarea fotbalului juvenil și pentru atragerea unor noi generații către sport.
Pentru un oraș care și-a legat deja numele de fotbalul din nord-vestul țării, vizita președintelui FRF poate fi, astfel, mai mult decât o simplă oprire în agendă: poate fi începutul unei noi etape pentru sportul tășnădean.











































