Cea de-a 25-a ediție a Zilelor Culturale Partium a debutat luni, la Satu Mare, într-o atmosferă festivă. Prima zi a ediției aniversare a fost un început pe măsura unei săptămâni de programe care, în acest an, nu doar că va oferi orașului noi experiențe comune, ci va celebra și povestea ultimului sfert de secol. Douăzeci și cinci de ani de întâlniri, experiențe culturale și momente comunitare se află în centrul ediției din acest an la Zilele Culturale Partium, un eveniment care a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai importante festivaluri culturale și de divertisment al orașului, dar și cea mai mare sărbătoare a localnicilor.
Programul de luni a început încă de după-amiază, la Muzeul Județean, unde, în perspectiva aniversării a 500 de ani de la bătălia de la Mohács, seria de prelegeri „Mohács 500” a abordat contextul istoric al acesteia. La invitația Cercului Szent István, specialiștii în istorie medievală – Horváth Richárd, Pálosfalvi Tamás, C. Tóth Norbert și Varga Szabolcs – au prezentat, din patru perspective diferite, procesele care au dus la bătălie și consecințele acesteia, de la sistemul cetăților de graniță din sud și dilemele strategiei maghiare, până la rolul lui Szapolyai János și perioada regatului dual de după 1526.
25 de ani de amintiri pe scenă
Evenimentul central al serii a avut loc la Teatrul de Nord Satu Mare, unde, la ora 19:00, a fost deschisă oficial cea de-a 25-a ediție aniversară a Zilelor Culturale Partium. În cadrul festivității de deschidere, Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Rágyanszki György, subsecretar de stat responsabil pentru relațiile cu minoritățile, și VinczeLoránt, europarlamentar UDMR, au adresat mesaje de întâmpinare celor prezenți.
Rememorând cei 25 de ani ai festivalului, Pataki Csaba a amintit că, în urmă cu un sfert de secol, când a fost conceput evenimentul, probabil că nimeni nu și-ar fi imaginat că,evenimentul va ajunge să reunească o comunitate atât de numeroasă și că, peste 25 de ani, istoria sa va fi prezentată într-o expoziție proprie. A subliniat că, în prezent, aproape fiecare familie sătmăreană are o amintire legată de Zilele Culturale Partium și le-a mulțumit în mod special organizatorilor de ieri și de azi, precum și celor peste douăzeci de organizații civile care au susținut festivalul de-a lungul anilor. „Sper ca Zilele Culturale Partium va avea și cea de-a 250-a expoziție”, a spus, privind cu încredere spre viitorul aniversar al festivalului.
Vincze Loránt a atras atenția asupra faptului că există tineri pentru care Zilele Culturale Partium a fost dintotdeauna o parte firească a vieții sătmărene. După cum a spus acesta, în ultimii 25 de ani orașul s-a schimbat considerabil – printre altele, s-a reamenajat malul Someșului, centrul orașului și numeroase obiective culturale, ecleziastice și sportive –, iar Zilele Culturale Partium a devenit unul dintre punctele importante de întâlnire ale acestei comunități aflate în continuă dezvoltare. În opinia sa, forța regiunii Partium constă în solidaritate, în munca împreună și în crearea de valori.
Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a fost pregătită și o expoziție specială: fotografiile realizate în cadrul celor 24 de ediții anterioare ale Zilelor Culturale Partium și amintirile ultimelor decenii evocă modul în care festivalul s-a schimbat, a crescut și a devenit un eveniment care leagă generații. Expoziția poate fi vizitată pe toată durata evenimentului în foaierul Teatrului de Nord Satu Mare, înaintea spectacolelor și în pauzele acestora.
Seara a continuat cu un clasic al teatrului
Imediat după deschiderea oficială a început și seria Serilor Teatrale Partium. În prima seară, pe scenă a fost prezentat clasicul lui Gogol, REVIZORUL РЕВІЗОР, în regia lui Vidnyánszky Attila Jr. Producția realizată de Teatrul Maghiar Dramatic din Berehovo în colaborare cu Teatrul Național din Budapesta a adus povestea veche de peste un secol și jumătate mai aproape de zilele noastre, evidențiind slăbiciuni umane care ne sunt și astăzi familiare: ipocrizia, lăcomia și viclenia.
Astfel, prima zi a fost, în același timp, despre trecut și prezent, despre istorie, teatru și propria poveste de 25 de ani a Zilelor Culturale Partium. Săptămâna aniversară este însă abia la început: până pe 23 august, sătmărenii și oaspeții orașului sunt așteptați cu concerte, spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții, lansări de carte, programe pentru familii și copii, evenimente de promovare a tradițiilor și numeroase activități comunitare.
Marți, artele plastice, dansul popular și filmul intră în prim-plan
Zilele Culturale Partium continuă marți în noi locații. La Muzeul Județean Satu Mare, de la ora 17:00, publicul este așteptat la expoziția retrospectivă a artistului plastic Budaházi Tibor, respectiv la o vizită ghidată informală, în timp ce în curtea muzeului va avea loc, sub genericul „Totul pentru ochi, totul pentru mâini!”, un atelier creativ pentru copii și adulți. La ora 18:00, la Casa Meșteșugarilor, va fi vernisată expoziția cu o selecție de lucrări de diplomă ale Departamentului de Arte Plastice al Universității Creștine Partium.
Seara, la Teatrul de Nord Satu Mare, Ansamblul de Dans Szamoshát își sărbătorește cea de-a zecea aniversare, alături de aproape 80 de dansatori și cu participarea formației Tokos. De la ora 21:30, la Groapa de Evenimente din Centrul Nou, prima proiecție în aer liber din cadrul Experiențelor Cinematografice Partium va încheia ziua cu comedia romantică maghiară M-am îndrăgostit de tine.
Săptămâna aniversară continuă – ne vedem și marți la cea de-a 25-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare Partium!
Participarea este în continuare gratuită. Programul detaliat: partiuminapok.ro
























