Trei accidente grave într-o singură zi în județul Satu Mare. Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital

Trei accidente grave într-o singură zi în județul Satu Mare. Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital


Ziua de 9 august a fost una neagră pe șoselele din județul Satu Mare. În decurs de numai câteva ore, polițiștii au intervenit la trei accidente rutiere, produse în Mădăras, municipiul Satu Mare și Negrești-Oaș. Un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane, printre care și un copil de numai 2 ani, au fost transportate la spital.

Primul accident a avut loc în jurul orei 17:00, pe DJ 108L, în localitatea Mădăras. Potrivit primelor verificări ale polițiștilor, o femeie de 31 de ani, din localitate, aflată la volanul unui autoturism, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe un podeț. În acel moment, mașina sa a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un cetățean maghiar în vârstă de 22 de ani, care se afla în depășirea regulamentară a acesteia.

În urma impactului, autoturismul femeii a fost proiectat în șanț. Conducătoarea auto a fost rănită, iar din celălalt autoturism au suferit leziuni o tânără de 21 de ani și un copil de 2 ani. Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Motociclist rănit într-un sens giratoriu din Satu Mare

Aproximativ o oră mai târziu, în jurul orei 18:00, un alt accident a fost semnalat prin 112, de această dată în sensul giratoriu de pe Bulevardul Independenței din municipiul Satu Mare.

Un motociclist de 35 de ani, din Satu Mare, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul în care a schimbat banda de circulație, de pe banda a doua pe prima, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe prima bandă de un cetățean german de 31 de ani.

Motociclistul a fost rănit și transportat la spital. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative pentru ambii conducători.

Tragedie la Negrești-Oaș. Un bărbat de 36 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Cel mai grav accident al zilei s-a produs în jurul orei 22:00, pe strada Luna din Negrești-Oaș.

Din primele cercetări ale polițiștilor reiese că un bărbat de 36 de ani, din Negrești-Oaș, conducea un ATV, iar într-o curbă la stânga nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției, iar vehiculul s-a răsturnat în șanț.

Bărbatul a fost transportat la spital, însă, din nefericire, a decedat.

În toate cele trei cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-au produs accidentele.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat Tarna
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand