Casa Județeană de Pensii Satu Mare a prezentat bilanțul ultimului an, marcat de recalcularea a aproape 75.000 de dosare și schimbări legislative majore
Aproape 75.000 de dosare de pensie au fost recalculate, peste 1,67 miliarde de lei au fost achitate în primele opt luni ale anului, iar pensia medie județeană a ajuns la 2.376 de lei. Sunt principalele cifre prezentate miercuri, 30 septembrie 2026, în ședința Colegiului Prefectural Satu Mare, unde Casa Județeană de Pensii a făcut bilanțul activității din perioada 2025-2026.
Aproape 75.000 de pensii, recalculate
Prefectul Altfatter Tamás, alături de subprefectul Cristian Valer Beseni și secretarul general Cosmin Dorle, a condus miercuri ședința Colegiului Prefectural. Printre principalele puncte de pe ordinea de zi s-a aflat raportul de activitate al Casei Județene de Pensii Satu Mare, prezentat de directorul executiv Cristian Soponoș.
Potrivit datelor prezentate, instituția administrează în prezent dosarele a 73.794 de pensionari aflați în plată și ale altor 75.410 de beneficiari ai indemnizațiilor acordate în baza unor legi speciale.
Pensia medie la nivelul județului a ajuns la 2.376 de lei, iar 27% dintre pensiile aflate în plată au înregistrat majorări ca urmare a acordării punctelor de stabilitate.
Peste 1,67 miliarde de lei, plăți în primele opt luni
În primele opt luni ale anului 2026, Casa Județeană de Pensii Satu Mare a achitat pensii în valoare totală de 1.678.472.062 de lei.
Din această sumă, aproximativ 948 de milioane de lei au fost plătite prin intermediul unităților bancare, majoritatea pensionarilor optând pentru Banca Transilvania. Alte peste 730 de milioane de lei au fost achitate prin intermediul serviciilor poștale.
Bugetul lunar derulat de instituție pentru plata pensiilor este de aproximativ 209,8 milioane de lei.
„Marea Recalculare” a vizat 74.730 de dosare
Una dintre cele mai importante activități desfășurate în perioada analizată a fost recalcularea pensiilor. În cadrul „Marii Recalculări” au fost procesate 74.730 de dosare, toate pensiile fiind recalculate potrivit noii formule prevăzute de legislație.
În paralel, instituția a continuat procesarea veniturilor nepermanente. În 2026 au fost înregistrate peste 1.000 de adeverințe, iar 584 de dosare au fost deja reanalizate, fiind emise și deciziile de pensie aferente.
Mii de cereri soluționate în termenul legal
Pe segmentul pensiilor naționale, Casa Județeană de Pensii a soluționat 6.798 de dosare, reprezentând cereri noi, modificări și transformări din oficiu. Potrivit raportului prezentat, toate acestea au fost soluționate în termenul legal de 45 de zile.
Activitate importantă a fost înregistrată și în cazul pensiilor internaționale. În cadrul regulamentelor europene au fost procesate 632 de cereri, fiind emise și transmise instituțiilor europene peste 2.000 de formulare UE.
Mai mulți pensionari la limită de vârstă, mai puțini pensionari de invaliditate
Datele comparative pentru luna septembrie 2026 indică modificări și în structura numărului de pensionari față de aceeași perioadă a anului trecut.
Numărul pensionarilor de limită de vârstă a crescut cu 1.473 de persoane, ajungând la 56.883. În același timp, numărul pensionarilor de invaliditate a scăzut cu 1.093 de persoane.
Scăderi au fost înregistrate și în cazul pensionarilor cu pensie de urmaș, cu 44 de persoane, precum și în rândul celor cu pensie anticipată sau anticipată parțială, unde numărul a scăzut cu 627 de persoane.
Prefectul: „Un an de activitate intensă”
Prefectul Altfatter Tamás a subliniat, în urma prezentării raportului, volumul ridicat de activitate desfășurat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare într-o perioadă marcată de schimbări legislative și de implementarea noului sistem de calcul.
„Casa Județeană de Pensii Satu Mare a trecut, în ultimul an, printr-o etapă de adaptare rapidă la un cadru legislativ complet nou, care a presupus atât implementarea unui sistem informatic de calcul, cât și suplimentarea resurselor umane”, a transmis prefectul.
Acesta a evidențiat faptul că recalcularea a aproape 75.000 de dosare s-a desfășurat în paralel cu soluționarea cererilor noi și a celorlalte solicitări adresate instituției.
„Cifrele prezentate astăzi în Colegiul Prefectural reflectă un an de activitate intensă, dublată de o organizare eficientă a resurselor disponibile”, a mai declarat Altfatter Tamás.
Prefectul a transmis, totodată, că Instituția Prefectului va continua să sprijine buna funcționare a serviciilor publice care privesc direct drepturile și bunăstarea cetățenilor județului Satu Mare.


































