„Cetăţean al Cerului”; aceasta este demnitatea pe care Bunul Dumnezeu vrea azi să ne-o confere. O demnitate la care doar în cele mai frumoase vise din frageda-mi copilărie mi s-a dat să fiu părtaş. Şi pentru că tot am pomenit de domeniul copilăriei, există un „soi” ales din această minunată „floare” din cadrul existenţei noastre umane, lăudat însuşi de Mântuitorul ISUS şi recomandat tuturor oamenilor din toate timpurile: COPILĂRIA SPIRITUALĂ, ca şi condiţie sine-qua-non a intrării omului în Paradis. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne relatează că: „În ceasul acela, 1 ucenicii s-au apropiat de Isus şi l-au întrebat: <<Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?>> 2 Atunci Isus a chemat la el un copil, l-a aşezat în mijlocul lor şi le-a zis: 3 Vă spun adevărul: De nu vă veţi converti şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 4 De aceea, oricine se va face mic ca acest copil, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. 5 Şi oricine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte. 10 Aveţi grijă să nu dispreţuiţi pe nici unul dintre aceştia mici, căci vă spun: îngerii lor privesc neîncetat în ceruri faţa Tatălui meu Ceresc”. (Matei 18,1-5.10 )
Am avut ocazia de-a lungul existenţei mele pe pământ să cunosc astfel de „Cetăţeni ai Cerului”, prezenţa lor în socialul nostru cenuşiu dând parcă o pată de culoare Divină şi un sens vieţii cotidiene. Eram tânăr de 22 de ani, plin de speranţă şi putere într-un oraş şi-un timp în care industria siderurgică şi metalurgia locală şi naţională mai aveau încă un cuvânt dominant în prosperitatea şi existenţa oamenilor. Colaboram cu o organizaţie pentru Apărarea Drepturilor Omului, care avea printre obiective şi sprijinirea moralo – materială a persoanelor cu handicap psihic şi locomotor, într-o zi fiind solicitat să efectuez o anchetă socială unei persoane imobilizate în scaunul cu rotile, în vederea obţinerii unui ajutor financiar.
Din respect şi confidenţialitate nu voi numi persoanele de faţă pe numele lor real, prezentându-l în materialul de faţă pe eroul nostru cu numele biblic de Lazăr. Ajung în Cartierul „Ţiglina III” din Galaţi şi urc o scară de bloc, construit de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, până la etajul III. Îmi răspunde o doamnă încărunţită de trecerea timpului, dar mai ales a problemelor, care îmi spune cu un ton blând: „ … vă rog poftiţi, Lazăr tocmai este în baie după toaleta de după-amiază. O cafeluţă?” Nu vă deranjaţi doamnă – îi răspund puţin încurcat şi cu o notă de stinghereală în glas, realizând în ce moment am picat – ştiţi, eu am venit pentru … „Da ştiu, am fost sunată de la Primărie că sosiţi … ( privindu-mă în mod vesel părtaş ) … Lazăr vă aşteaptă”.
Valeriu Ioan