More


    Accidente produse din neatenţie

    =

    accident

    În acest sfârşit de săptămână, pe raza municipiului Satu Mare s-au produs două accidente de circulaţie, în ambele cazuri principalul vinovat fiind neatenţia. Astfel, sâmbătă, în jurul orelor 12.00, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan în Piaţa Romană din municipiul Satu Mare, P. Ioana, în vârstă de 29 ani, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi A4, condus regulamentar de către B. Viorel de 39 ani. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    Trei ore şi jumătate mai târziu, C. Viorel, de 48 ani, conducând un autoturism marca Opel pe strada Odoreului din municipiul Satu Mare, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault, condus regulamentar de L. Iuliu de 39 ani. În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, în vârstă de 38 ani, respectiv 15 ani, ambele pasagere în autoturismul Renault. În urma testării celor doi conducători auto cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.
    Pavel Prodaniuc



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img