More


    Un rezervor burduşit cu peste 2000 de pachete de Jin Ling

    =

    tigari-bun

    Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au organizat o acțiune pe linia combaterii traficului cu țigări, în zona de responsabilitate.

    Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, la intrarea în localitatea Porumbești, jud. Satu Mare, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism marca Fiat Punto, înmatriculat în România. Mașina era condusă de Robert J., în vârstă de 19 ani, cu dublă cetățenie maghiară – ucraineană, cu domiciliul în Ucraina.

    La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit un loc special amenajat în care se vedeau mai multe pachete cu țigări, fapt pentru care autoturismul a fost condus la sediul S.T.P.F. Satu Mare pentru verificări.

    În urma unui control amănunțit, în portiera din dreapta spate au fost descoperite 50 pachete de țigări, în cea din stânga spate alte 50 de pachete, iar într-un loc special amenajat în zona rezervorului au fost descoperite 2.049 pachete de țigări marca Jin Ling.

    Pentru țigările transportate, șoferul nu a putut prezenta niciun document justificativ fapt pentru care cele 2.149 de pachete, în valoare de 9.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar mașina, în valoare de 4.500 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

    În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img