Liderul PMP, Traian Băsescu, a reuşit să convingă UNPR, curtat intens de PNL şi PSD, să se lase înghiţit prin fuziune de PMP. În urma acestui târg, UNPR va dispărea de pe scena politică, iar toată zestrea de parlamentari şi primari i se vor subordona lui Traian Băsescu, care va deveni preşedintele unic al PMP. Evenimentul este planificat la Congresul de fuziune din această săptămână. Preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, va ocupa funcţia de preşedinte executiv al PMP, alături de Eugen Tomac.
În săptămânile anterioare, atât PNL cât şi PSD au făcut oferte tentante către UNPR, dar şeful acestei formaţiuni, Valeriu Steriu, a preferat Mişcarea Populară. Opţiunea nu este întâmplătoare. Deputatul Steriu a fost numit, în 2011, de către Traian Băsescu, preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, anterior funcţia aparţinând lui Dacian Cioloş.
La rândul său, PMP a făcut o mişcare politică menită să-i aducă o serie de avantaje concrete. Primul avantaj obţinut de PMP este îndeplinirea criteriilor care îi vor permite să primească subvenţia de la bugetul de stat. Acordarea acestei subvenţii se arată în legea finanţării partidelor, este condiţionată, printre altele, de obţinerea a 50 de mandate de consilier judeţean sau al Consiliului General al Municipiului Bucureşti. PMP obţinuse 37 de consilieri judeţeni şi 4 consilieri generali, iar UNPR aveau 14, respectiv 2. Doar împreună, cele două formaţiuni pot îndeplini acest criteriu. La fel, potrivit secretarului general al PMP, Dorel Onaca, un al doilea criteriu pentru obţinerea subvenţiei este ca partidul să aibă grup parlamentar. Noul PMP va îndeplini şi acest criteriu, întrucât va avea 39 de deputaţi şi 10 senatori. În plus, fiind partid parlamentar, PMP va avea dreptul la reprezentanţi în toate secţiile de votare.
Dar, înainte de orice, obiectivul fuziunii pentru ambele partide este de a-şi uni forţele pentru a intra în Parlament şi de a deveni partidul fără de care nu se poate asigura majoritatea parlamentară şi formarea guvernului.
Voicu D.Rusu