Cerșetorii nu pleacă în concediu



locala

Poliția Locală Satu Mare identifică în fiecare lună pe străzile municipiului reședință de județ sute de persoane care apelează la mila publică. Cei mai mulți sunt aduși sau vin chiar ei în Satu Mare din diferite localități din județ, dar și din afară. Unii cerșetori sunt aduși de rețele bine structurate.

Sute de cerșetori, zeci de amenzi
Poliția Locală informează că în cursul lunii iulie s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 167 persoane. S-au aplicat 45 sancţiuni contravenţionale pentru apelarea la mila publică în valoare totală de 6.100 lei.

Zeci de mașini abandonate
În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 12 vehicule, fiind aplicate somaţii, 4 au fost ridicate de către proprietari, iar 22 sunt în lucru.

Poliția Locală, la cules de infractori
Poliția Locală informează că înc ursul lunii trecute au fost executate nouă mandate de aducere emise de instanţele de judecată sau de Parchet, pe numele persoanelor care domiciliază în raza de competenţă a Poliţiei Locale. De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi în baza Protocolului de colaborare încheiat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială, pe raza municipiului Satu-Mare au fost desfăşurate 16 acţiuni cu beneficiarii de ajutor social, sub îndrumarea cadrelor de specialitate a respectivului serviciu, prin care s-au executat activităţi în folosul comunităţii ce constau în curăţarea locurilor unde au fost amplasate ilegal diferite afişe, curăţarea zonelor unde au fost depistate depozitări ilegale de deşeuri, activități de curățenie, ocazie cu care s-au strâns 60 metri cubi de resturi menajere. La aceste activităţi au participat în medie 9 persoane beneficiare de ajutor social. Locaţiile unde s-a lucrat au fost: străzile Crângului, Cerbului, Paris, Ostrovului, Corvinilor, pe malul râului Someş în zona podului Golescu, parcurile „Brânduşa”, „Prahovei”, „Cloşca”, „Sfânta Elisabeta”, „Viitorului”.

Totodată, a fost organizată o acţiune în colaborare cu lucrători de la Transurban pentru depistarea persoanelor care circulă fără bilete, fiind depistate şi sancţionate 9 persoane.

Totalul amenzilor din iulie
În luna iulie 2016 s-au aplicat 669 de sancţiuni contravenţionale, din care 252 au fost cu avertisment şi 417 cu amendă în valoare totală de 113.625 lei. Pe lângă acţiunile stabilite pentru această perioadă, poliţiştii locali au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor primite în această lună de la sătmăreni se ridică la 264 din care 254 au fost telefonice şi 10 reclamaţii scrise. După verificări, cele care s-au confirmat au fost soluţionate dar au existat şi reclamaţii nefondate.

De asemenea, în cadrul dispeceratului de la Serviciul Supraveghere Video au fost 184 de autosesizări şi au fost predate reprezentanţilor I.P.J. Satu Mare 6 înregistrări video necesare soluţionării unor cauze de natură contravenţională sau penală.

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts