Copiii își exersează limba română la Biblioteca Județeană Satu Mare, prin programul Csevegő

Copiii își exersează limba română la Biblioteca Județeană Satu Mare, prin programul Csevegő


Biblioteca Județeană Satu Mare continuă seria întâlnirilor din cadrul cursului conversațional de limba română „Csevegő”, un program dedicat copiilor care doresc să își îmbunătățească vocabularul și să capete mai multă încredere în exprimarea în limba română.

În cadrul întâlnirii din această săptămână, participanții au învățat formele pronumelui posesiv, iar apoi și-au exersat cunoștințele prin diferite activități practice și conversaționale.

Lectura a avut, de asemenea, un rol important. Copiii au descoperit cuvinte și expresii noi pornind de la cartea „Tom, ecologist”, de Geneviève Rousseau și Estelle Meens. În acest fel, studiul limbii române este îmbinat cu lectura și cu teme accesibile și atractive pentru cei mici.

Reprezentanții Bibliotecii Județene subliniază că întâlnirile „Csevegő” nu urmăresc doar acumularea unor cunoștințe de vocabular și gramatică. Programul îi încurajează pe copii să aibă curajul de a vorbi în limba română, să interacționeze și să se sprijine reciproc, fiecare progres fiind valorificat și încurajat.

Cursurile continuă și săptămâna viitoare, copiii fiind așteptați marți, la Biblioteca Județeană Satu Mare, începând cu orele 10:00 și 14:00.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand