Eroii Revoluției, comemorați cu cinste și onoare la Satu Mare



eroi

Eroii Revoluției, care s-au jertfit pentru libertatea noastră, au fost comemorați ieri, cu cinste și onoare, la Satu Mare. La manifestare, care a avut loc la plăcuța comemorativă cu eroii sătmăreni căzuți în timpul Revoluției din 1989, amplasată la intrarea în Palatul Administrativ, au fost prezente oficialitățile locale și județene, reprezentanții instituțiilor subordonate Ministerului Apărării și Ministerului de Interne, familiile eroilor sătmăreni căzuți la Revoluție, revoluționari sătmăreni sau simpli cetățeni.

Ciul Ioan Marinel, Gergely Csaba, Király Mihály, Szabó Antal, Sófalvi György, Sălăjan Raluca, Szabó Antal şi Zimbru Grigore sunt martirii sătmăreni ai Revoluţiei din 1989. Aceștia au fost comemorați ieri la Satu Mare într-un cadru festiv.

După ce prefectul Radu Bud a trecut în revistă Garda de Onoare, a fost intonat Imnul de Stat al României.

În cuvântul său, preotul militar Cristian Silaghi a spus că eroii se jertfesc pe altarul țării pentru un scop comun, pentru libertate și că aceștia, în urmă cu 27 de ani, au căzut având în inimile lor un țel, libertatea. Din păcate, nu au mai avut ocazia să se bucure, dar ne-au făcut nouă cadou libertatea. A făcut un exercițiu de imaginație cum ar fi viața noastră azi dacă acești eroi nu s-ar fi jertfit la Revoluție. Cei căzuți merită onoare. ”Pentru familiile lor Crăciunul nu este Crăciun pentru că rămâne un loc liber la masă. Pentru noi este Crăciun și ne plecăm cu recunoștință în fața părinților ai căror prunci sunt astăzi eroi”, a mai spus preotul Silaghi.

Au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii, Consiliului Județean, Primăriei Satu Mare, a instituțiilor subordonate ministerelor de Interne și Apărării şi din partea revoluționarilor sătmăreni, a partidelor politice.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts