More


    Anul începe cu reduceri substanțiale de salarii la Consiliul Județean

    =

    salarii

    Anul nou a venit cât se poate de prost pentru angajații Consiliului Județean Satu Mare. Cei 180 de angajați din aparatul instituției au, începând din data de 1 ianuarie 2017, salariile reduse drastic. Acest lucru se datorează unei decizii a instanțelor în baza unui raport făcut de Curtea de Conturi. Actuala conducere a Consiliului Județean Satu Mare nu a putut face nimic în acest sens, fiind pusă în fața unui fapt împlinit de a pune în aplicare decizia instanței.

    Întâlnire cu angajații
    Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a avut ieri o întâlnire cu toți angajații instituției cărora le-a adus la cunoștință această situație.

    ”Le-am explicat verbal motivația dispoziției de încadrare în urma deciziei definitive a Curții de Conturi, respectiv a instanțelor de judecată, privind nivelul de salarizare. Erau două sporuri: pe de o parte sporul de dispozitiv, de 25%, pentru fiecare angajat, și mai era un spor de stabilitate, în cuantum de 800 de lei, care s-a indexat în 2015 cu 12%, adică peste 900 de lei. Cu atâta a fost redus fiecare salariu la Consiliul Județean. Aceasta a fost decizia Curții de Conturi din 2015. Reducerea s-a făcut în baza deciziei Curții de Conturi din 2015, când s-au verificat salariile pe 2014 și 2015 până în luna mai. Am fost pus în fața unui fapt implinit și nu am avut de ales decât să pun în aplicare decizia instanței care a validat decizia Curții de Conturi, care a constatat că aceste drepturi salariale nu au bază legală de acordare”, a precizat președintele Pataki Csaba. Aceste drepturi salariale au fost tăiate începând cu data de 1 ianuarie 2017, deoarece ultimele termene de judecată au fost în luna decembrie.

    Să nu fie mai rău
    Este foarte posibil ca angajații Consiliului Județean să nu scape doar cu atât. S-ar putea ajunge în situația în care vor fi nevoiți să dea aceste drepturi salariale înapoi. ”Aici suntem încă în judecată și să vedem exact ce decide instanța. Din punctul meu de vedere angajații nu au nicio vină, ei au prestat munca, ci legislația este foarte confuză și interpretabilă. Singura modalitate echitabilă de a rezolva această problemă, Consiliul Județean Satu Mare nu este caz singular, iar în județ sunt multe astfel de cazuri, și la alte consilii județene la fel, ar fi emiterea unei legi de exonerare de plată, simultan cu o reglementare completă privind sistemul de salarizare în sistemul public. Este urgent și trebuie rezolvată această problemă altfel există riscul să fie blocată activitatea instituției din cauza plecărilor masive din sistem. Oamenii, pur și simplu, nu își vor permite să stea pe astfel de salarii. Sunt de partea salariaților. În calitatea mea de fost parlamentar, bazându-mă pe foștii colegi, împreună cu specialiștii Consiliului Județean, am depus la Parlamentul României o inițiativă legislativă și este pe circuit o lege de exonerare de plată și pentru a mai repara unele sincope legislative. Am făcut tot posibilul în ceea ce mi-a stat în putere”, a mai spus președintele CJ. Deocamdată decizia a fost pusă în aplicare doar pentru angajații din aparatul Consiliului Județean. Instituțiile subordonate sunt în diverse faze de proces în urma controalelor. Dar probabil că deciziile instanțelor vor fi similare.

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img