More


    Două noi centre comerciale vor fi construite la Satu Mare

    - Advertisement -

    noi-centre-comerciale-satu-mare

    Se pare că municipiul Satu Mare a devenit tot mai atractiv pentru investitori. Doi mari dezvoltatori din România au depus, la sediul Primăriei Satu Mare, cereri pentru elaborarea unor PUZ-uri în vederea construirii celor două centre. Unul se va afla pe Bulevardul Cloșca, celălalt pe Drumul Careiului.

    Penny, pe Cloșca
    Reprezentanții unui important lanț de magazine din România au în intenție să deschidă, în acest an, un nou supermarket la Satu Mare. Deși mai sunt încă două astfel de magazine în oraș, Penny Market are în vedere să deschidă încă unul pe Bulevardul Cloșca nr. 47.

    Noul magazin ar urma să fie deschis în imediata vecinătate a sensului giratoriu dintre Bulevardul Cloșca și strada C.A. Rosetti. Acest magazin va avea și un raion de carmangerie. După dezbaterea publică, acesta a avut loc în data de 3 ianuarie, va fi elaborat un PUZ care va fi supus aprobării Consiliului Local, după care se poate trece la construcția propriu-zisă.

    Mall, pe Careiului
    Un investitor cu o putere financiară mare a început demersurile pentru construirea unui nou mall la Satu Mare. În acest sens, a fost depus la Primăria municipiului Satu Mare un memoriu tehnic în vederea elaborării unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) în vederea începerii construcției. ”Se urmărește realizarea unor investiții urbanistice și arhitecturale prin construirea unor galerii comerciale care să adăpostească spații de închiriat. Pentru a face posibilă aceasta, se dorește elaborarea și aprobarea PUZ-ului”, se arată în memoriul tehnic depus de dezvoltator la sediul Primăriei Satu Mare în vederea elaborării PUZ-ului necesar.

    Noul centru comercial urmează a fi construit de Oasis Retail Development, a căror principali acționari sunt Kurt Wagner și Klaus Reisenauer. Investiția urmează a fi realizată pe Drumul Careiului, înainte de Practiker. Oasis a cumpărat terenuri în această zonă încă din anul 2008, în plină criză economică. Noul mall ar urma să se întindă pe o suprafață de aproximativ 11.800 de metri pătrați, din care circa 6.000 de metri pătrați centrul comercial propriu-zis, iar restul locuri de parcare.

    Pentru elaborarea PUZ-ului, Primăria Satu Mare va organiza, în data de 9 ianuarie, cu începere de la ora 12.00, o dezbatere publică la care sunt invitați să participe toți cei interesați. Dezbaterea va avea loc în sala de ședințe a Consiliului Local.

    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare