More


    Expoziție de fotografie panoramică Bikfalvi Zsolt la Castel

    =

    carei

    Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, de la ora 16.00 în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie panoramică a artistului careian Bikfalvi Zsolt, intitulate ,, 111°”.

    Vernisajul a fost deschis de Adrian Ştefănuţi, din partea Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, după care au luat cuvântul Enyedi Zsolt, membru al Fotoclubului „Vasile Vénig László” Carei, care a expus câteva puncte de vedere de ordin estetic despre fotografii şi autorul expoziţiei, Bikfalvi Zsolt, care a prezentat detalii despre expoziţie şi a mulţumit celor prezenţi pentru faptul că au venit în număr atât de mare. Poetul originar din Carei, Ármos Lóránd, a recitat două poezii din cel de-al treilea volum al său.

    Expoziţia, care este primul eveniment al Clubului Foto „Vasile Vénig László” din Carei, cuprinde 20 de fotografii panoramice cu diverse locaţii din ţară şi din străinătate. Fotografiile vor putea fi admirate timp de două săptămâni, conform programului Muzeului Municipal Carei, de marţi până duminică, între orele 09 – 17.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img